Feli, cunoscută în lumea largă ca Felicia Simion, se află în categoria de oameni pentru care mi-am făcut blog: vreau să afle mai mulți despre ei, vrei să îi laud și să mă bucur că îi cunosc.

Pe Feli o urmăresc de prin 2012, când am aflat de ea din aparițiile media legate de competiţia “Travel Photographer of the Year 2012”, unde a fost finalistă. Fotografia despre care a scris şi The Guardian se numeşte “Smiling in the time of freeze” şi prezintă portretul unei bătrâne din satul Ciocăneşti, judeţul Dolj. Nu ştiu de voi, dar eu m-am uitat minute bune în şir la poza asta. Mi se pare că adună într-un singur cadru cea mai multă bucurie, viaţă şi tristeţe laolaltă:

felicia simion

Nu o să-i fac Feliciei o biografie, toate premiile adunate de ea le găsiţi aici – sunt cam multe, dacă stai să te gândeşti că are numai 22 de ani! -, ci motivul pentru care scriu acum e expoziţia ei: Village, visages.

Pe scurt, expoziţia (care ţine loc şi de examen de licenţă) de la Muzeul Ţăranului Român reprezintă o serie de fotografii digitale realizate într-un sat din Oltenia. Fotografiile nu sunt spectaculoase prin compoziţie, ci prin faptul că te lasă să construieşti sau să-ţi imaginezi vieţile celor traşi în poză. În fond, cam despre asta e vorba în prima parte a expoziţiei: a trage în poză sătenii şi vieţile lor. În perioada Săptămânii Mari a postului Paștelui, când satul este mai „întreg” ca nicicând, Felicia a pregătit un studio foto ad-hoc pe câmp, cu un covor persan pe fundal, şi a tras în poză 15 locuitori din Ciocănești. Chipuri brăzdate, expresive, obosite sau odihnite, mâini ce au plivit flori sau au dat cu sapa veri la rând, mâini ce au spălat rufe în râu sau au curăţat portocale doar de Crăciun, basmale sau cămăşi de mers duminica la biserică – toate contruiesc la Village, visages un univers în care vrei să calci şi să te plimbi desculţ.

“Pregătirea pentru actul fotografierii este esențială. O bătrână își scoate basmaua de pe cap, o așază la loc și repetă acest gest de aproximativ cinci ori, pentru ca, în final, cu o notă de conformare, să repună basmaua în poziția inițială. Invitat să-și aleagă postura în fața fundalului, un bărbat se întinde pe iarbă, moment în care câmpul devine o plajă, iar covorul, o uriașă umbrelă de soare. “

Felicia Simion foto

felicia simion foto

felicia simion expozitie

Felicia Simion

 

Cea de-a doua parte a expoziţiei are 22 de cadre din gospodăriile de la ţară. De la pâinea și portocalele învelite în pungi de plastic, până la felul în care ardeiul roșu atârnă de tavan sau bibelourile de pe recamier. Bunica mea din Moldova încă mai are o colecţie impresionantă de bibelouri: pescarul chinez cu undiţa din care lipseşte peştele (eu şi sora mea l-am pierdut în mare), Cenuşăreasa fără pantof, căţei, trăsuri, îngerul cu lumânarea-n spate, peştele albastru (în care îndesam ambalaje de la bomboane), cai, acvile.

La vernisajul Feliciei m-am simţit fix ca la bunica mea acasă, unde bibelourile stau în vitrine, iar fericirea e mereu mai simplă.

Felicia Simion

Felicia Simion foto tara

Foto Romania

Felicia simion Gaste

felicia simion

Felicia Simion foto vernisaj

6   Felicia Simion

Fotografie Romania

Câteva vorbe şi momente culese de Felicia, în timp ce lucra la Village, visages:

  • Un flăcău de porțelan cântă la mandolină; probabil e un animator mai bun decât televizorul pe care s-a așezat.

  • “Portocalele nu trăiesc veșnic; chiar nici prea mult. Când sunt mâncate, se digeră.” (Felix, 7 ani)

  • Bunica mea poartă albastru și nu mă lasă s-o fotografiez dacă n-are părul pieptănat. Îi place să dea înțelesuri noi lucrurilor, cum ar fi perechea de pantaloni roșii — obișnuiam să-i port vara la țară, iar acum sunt uscător de ouă.

  • “La grădiniță gâștele se odihnesc pe poieniță. Nu e gâscă în tot satul care să nu se fi uitat urât la mine. Cred cu ardoare că gâștele sunt orice, dar nu domestice.”

  • “Când eram mici, ne petreceam după-amiezile de vară în căruța din curte și făceam ca lupii, auuuuuuuuu…u. Asta-i enerva cumplit pe căței, dar ce poate fi mai rău decât să latri și să nu fii înțeles?”

  • “Avem atât de multe prosoape, încât cu greu găsim unul.”

  • “În verile caniculare eu și vară-mea împușcam doi iepuri deodată — înmuiam felia de pâine în găleata cu apă, iar apoi turnam zahăr pe ea, și uite-așa potoleam și foamea, și setea.”

  • “Noaptea, hainele pe sârmă/ singurătatea-mi sfârmă.”

  • “Păsările din categoria ușoară nu ascultă manele din categoria grea.”

  • “Nu-mi amintesc ce s-a întâmplat pe șapte decembrie două mii zece, dar cu siguranță nu am jucat remi. Întotdeauna când ne puneam la joc lipsea vreo piesă. Ultima oară am găsit trei, rătăcite pe un scaun în grădină. Uneori am impresia că lucrurile se așază și se mută singure, ca să scape de rutină.”

  • “La țară, totul are personalitate — de la rugina de pe țigle și sârma pe care uscăm hainele, până la faptul că bunica pune o față de masă peste fața de masă de pe masă.”

Puteţi vedea (desculţi) Village, visages până luni, 4 iulie, la Muzeul Ţăranului Român, iar pe Felicia o găsiţi oricând pe site-ul ei, pe Facebook sau pe Instagram.