Familia nu ți-o alegi, familia o ai. Cam despre asta e vorba mereu în cărțile lui Jonathan Franzen. Familia e cumulul de drame, bucurii și distrugeri pe care le duci cu tine o viață întreagă. Oricât te-ai îndepărta, oricât ai vrea să uiți, oricât ai vrea să repari, unele relații sau întâmplări ale familiei în care te-ai născut te urmăreasc până la capăt. Copiii moștenesc, odată cu numele părinților, trecutul lor; se trezesc într-o lume gata întoarsă pe dos și, uneori, în lipsa unor resurse sau informații suficiente, ei nu mai repară nimic, doar dau mai departe lumea asta întoarsă pe dos.

Purity (Puritate), ultima carte a lui Jonathan Franzen, tradusă (remarcabil) de Iulia Gorzo, a apărut la Polirom în urmă cu câteva luni.

Jonathan Franzen Purity

IMG_5332

Deși am fost, probabil, printre primii cumpărători români – am luat și un hardcover al originalului în limba engleză la scurt timp după ce-a fost lansat în America, am amânat lectura asta destul de mult timp. Am tot așteptat o perioadă mai liberă, ca nu cumva să ratez vreun pasaj important, ca nu cumva să fiu distrasă, ca nu cumva să fiu un cititor nepregătit. După ce am citit Corecții și Libertate, mi-a fost clar că Jonathan Franzen e scriitorul meu preferat și o spun fără dubii, cu riscul de-a părea infantil să ai un scriitor preferat. Am ajuns într-un soi de pasiune-obsesie atât de mare, încât voiam să fiu pregătită emoțional pentru ce știam c-avea să însemne cea mai recentă carte a lui. Pentru mine, să-l citești pe Franzen implică un ritual, un antrenament. Cu cât trece timpul și lucrurile rele m-apucă din urmă, devin tot mai speriată de efectul lui asupra mea. A fost cazul și acum, căci am citit Purity în două zile și-o noapte, am terminat-o cu picioarele tremurând și am izbucnit în plâns.

De povestit, n-am de gând s-o povestesc. E totul atât de complicat, încât nici nu mi-ar fi cu putință să descriu ce-am citit și nici n-ar avea prea mult sens. Aș vrea, însă, să rezum de ce îl consider pe Franzen cel mai talentat scriitor descoperit până acum:

– scrie despre tema literară pentru care eu am o mare sensibilitate: familia. Mai mult:

– familia ta e literatura lui Franzen: e imposibil ca în toate labirinturile imaginate și descrise de Franzen să nu ajungi să-ți regăsești viața. În fiecare dintre cărțile lui, îți plasezi problemele familiei tale, regăsești replici și situații identice, empatizezi cu dramele lor. E incredibil cum doar o carte îți răscolește tot trecutul, te seacă emoțional și te întoarce pe dos – viața întoarsă pe dos, pe care, probabil, o vei da mai departe și tu;

– îți pune în față, din primele pagini, o situație complet nebună și absurdă, apoi ți-o explică organizat, disecat, în câteva sute de pagini fără să te plictisească, din contra; cărțile lui sunt ca niște scheme matematice: după câteva capitole, uiți de unde ai plecat, totul devine alambicat, dar, cu cât înaintezi, cu atât mai tare te lămurești asupra ideii de la care ai pornit. Franzen scrie mereu de la imaginea de ansamblu, ușor de criticat cu ochiul liber, iar apoi ia psihologic fiecare personaj, îi caută prietenii, rudele, dușmanii, aliații; mai departe, și ei sunt, la rândul lor, examinați, explicați, căutați etc. etc. etc. La finalul cărții, cu toată harta-n cap, rămâi cu mintea vraiște și viața proprie săpată până la ultimul detaliu;

– fiecare personaj este un personaj important: la Franzen, orice referință, orice nume este descris. Sunt capitole întregi dedicate câte unui personaj ce părea complet lipsit de interes inițial. Mai mult, după zeci de pagini despre un personaj, el este lăsat baltă și înlocuit complet cu un alt caracter, ca abia spre finalul cărții să realizezi că toate personajele “lăsate baltă” sunt corelate, au relații ascunse și conexiuni relavante. În fond, e fix ca-n viață: orice om întâlnit în cale îți poate schimba radical direcția;

tematici actuale de interes general – mai departe de a studia relațiile de familie, Franzen tratează în fiecare dintre cărțile lui problemele societății contemporane: ecologia, corupția, securitatea, politica. În Purity, spre exemplu, sunt multiple referințe la efectele tehnologiei asupra noastră, la fragilitatea pe care ne-o aduce evoluția tehnologică și la lucrurile pe care le pierdem odată cu ea:

“Unul dintre dezavantajele e-mailului era că nu putea fi șters decât o dată: nu putea fi mototlit, aruncat pe jos, călcat în picioare, rupt în bucățele și ars.”

Puritate este o carte excepțională atât ca structură, complexitate, subiect, cât și ca stilistică sau formă. Am regăsit același fir ca-n Corecții și Libertate, aceleași relații interumane care se duc de râpă, aceleași conflicte și speranțe omorâte. Franzen nu te șochează prin finaluri bruște sau fericite, nu te impresionează cu fraze poetice, bune de transcris într-o agendă, nu te surprinde printr-un stil nou la fiecare carte, ci te ține treaz pagină cu pagină prin complexitatea situațiilor, viteza studierii personajelor și relațiilor dintre ele. Franzen nu este incredibil prin propoziții cizelate, ci prin tot universul fascinant creat, prin descrierile firești și naturalețe – el scrie fix cum decurge viața noastră acum, zi de zi.

Puritate este o carte despre noi, cei impuri, care mințim și suntem mințiți, avem secrete, manipulăm și suntem manipulați, moștenim păcate și creăm altele noi. Despre noi, cei care dăm mai departe lumea asta întoarsă pe dos.

____________________________________________________________________________________________________________________

Colecția Franzen de-acasă: IMG_5331

Citatele preferate din Puritate:

“Asta e partea oribilă la corpuri. Că sunt vizibile, extreme de vizibile.”

“Era o fată care n-avea nimic în afară de probleme.”

“Vin aici pentru că aici înseamnă nicăieri. E plăcut să fii nicăieri din când în când.”

“Oamenii fericiți nu mint.”

“Mereu ne certam pe nimic. Ca și cum, dacă am fi înmulțit zero cu o infinitate de discuții, am fi reușit să obținem altceva decât tot zero.”

“Fericirea ta n-ar trebui să depindă de a ei.”

“Îmi simțeam propriu trup atât de plin de viață, atât de departe de moarte.”

“Oamenii interesanți nu sunt niciodată moderați.”

Foto: Raisa Beicu.