Raisa Beicu

Pe Larisa Dragna am cunoscut-o în urmă cu câțiva ani prin intermediul prietenei mele, Alexa Veron, care deține de vreo șase ani, cu patos și stil franțuzesc, buticul IHeart Conceptstore, de pe Bulevardul Dacia, 76. Când am început să mă-mbrac de la magazinul Alexei, deși erau expuși mai mulți designeri români, eu tot la colecțiile Larisei trăgeam. Azi o rochie, mâine un tricou, poimâine o fustă, uite-așa am ajuns să am acasă o groază de haine semnate de Larisa. Ce-mi place la ea:

-modele ușor de purtat & combinat;

-materialele de calitate;

-dacă simți nevoia unor modificări, Larisa ajustează/ se consultă cu tine;

– am multe item-uri de la ea și n-am fost dezamăgită de niciunul în timp;

Deși o cunosc de atâta timp, abia acum am aflat că Larisa a terminat Facultatea de Arte Plastice și Decorative din Timișoara, iar apoi a venit în București și s-a apucat de un master la Universitatea Națională de Artă București, Facultatea de Arte Decorative și Design. Imediat după, a lucrat în atelierul Silviei Șerban, unde a fost implicată într-o serie de prezentări, proiecte și evenimente mari. N-a durat mult până când a prins curajul și experiența necesare să-nceapă munca pe cont propriu, să gândească colecții semnate integral de ea și să câștige tot mai multe premii:

Prin creația mea nu urmăresc să acopăr sau să învelesc oamenii, ci să-i definesc.

Dintre multele mele haine cumpărate de la ea, în pozele de mai sus și de mai jos am ales fusta din tul în care-am bătut Bucureștiul în lung și-n lat. Am tot fost întrebată ce designeri români îmi plac. Ei bine, de Larisa îmi place mult, așa c-am scris aici de ea, s-o descopere cât mai mulți.

Acestea fiind zise, în caz că vreți să-i purtați colecțiile, o găsiți pe Larisa pe Facebook sau la IHeart Conceptstore, unde și-a deschis atelierul de vreun an de zile.

raisa beicu design

Raisa Beicu

_MG_5992

bijuterie  Larisa Dragna design
design larisa dragna

raisa beicu bag

_MG_6028

Geantă cumpărată din Barcelona, de la Nice Things, Paloma S.

Foto: Cătălin Georgescu.