De când o știu, mama a fost pasionată de pălării. Eu și sora mea am avut o copilărie ca un slalom printre pălării: pălării aranjate în colțuri diferite ale casei, pălării pe canapele, pălării învelite în saci de protecție pe dulapuri, în șifoniere, pe scaune, în tot felul locuri pe care noi nu aveam voie să le atingem:

Nu cumva să-mi stricați borurile!

Îmi amintesc și acum sesiunea de curățare a pălăriilor. Mama lua pălăriile, una câte una, ne spunea istoria lor, ne explica cum se poartă, le proba (n-am să uit în veci dexteritatea cu care își băga părul sub pălărie), ne indica materialul, prețul, locul de unde au fost cumpărate și cu ce tip de haine trebuie asortate.

Tunsorile mamei gravitau și gravitează în jurul pălăriilor: niciodată părul nu poate fi tuns atât de scurt, încât să nu mai poată fi ascuns sub pălărie.

Ea e mama:

Povestea pălăriei din poză:

Pălăria e din Germania. Era în parcare la Hotel Roman o mașină cu număr de Germania în spatele căreia se vedea pălăria asta. Străinii veneau cu tot felul de lucruri de vânzare, doar că pălăria asta nu era de vânzare. Am insistat, mi-am pus-o pe cap, le-a plăcut mult cum îmi stă, mi-au zis că știu cum să port o pălărie, așa că neamțul s-a rugat de soția lui să renunțe la ea. Pangliga era lila și avea o floare de liliac care cobora puțin pe umeri. A fost superbă.

Am întrebat-o pe mama dacă mai ține minte care a fost prima ei pălărie:

Prima mea tocă am făcut-o la o croitoreasă, după un model dintr-o revistă nemțească, adusă de tatăl unei colege care lucra în RDG. I-am scos sufletul croitoresei. În magazinele noastre, fiind comunism, nu găseai ceva elegant. Pălăria aparținea clasei exploatatoare în viziunea comunismului. Erau rare magazinele în care găseai o pălărie frumoasă. Apoi, mi-a adus tataia o tocă din Rusia. Prima mea pălărie cu boruri largi, însă, florentină îi zicea modelului, a fost cumpărată cu pile de la magazinul Luceafărul (Bacău). Nu am apucat deloc s-o port pentru că am pus-o pe fotoliu și tatăl tău a venit cu un braț de cărți cumpărat tot cu pile de la depozitul din Bacău, pe care l-a pus delicat peste florentina mea și a transformat-o în bască. A fost o mare dramă în viața noastră! Au urmat multe pălării, după cum bine știi, de toate culorile, toate formele, dar musai cu borurile largi.

Foto: Cătălin Georgescu.