Mi-am tot propus să scriu despre un eveniment la care am ajuns în urmă cu două săptămâni, dar abia acum am reușit să mă așez în fața notițelor și amintirior. Să fiu onestă, am confirmat participarea la invitația primită pe e-mail cu gândul de a trece 15 minute să le cunosc și eu pe fetele de la NN – ca om de comunicare chiar am apreciat rebrandingul lor și eram curioasă ce echipă e în spate.

0037

Ei, bine, acea jumătate de oră s-a transformat, de fapt, în 4 ore de stat la Maison Dadoo, locul în care ne-am adunat să ne antrenăm să fim bunici. De mult timp nu am mai auzit o idee mai faină de eveniment! Cred că știți campania lor despre bunici – campanie care ridică două întrebări mari: Când e momentul potrivit să ne gândim la pensie? Care e momentul în care începem să acumulăm experiențele care ne vor defini peste ani?

În această ordine de idei, NN a pregătit 4 ateliere în cadrul cărora învățai să fii bunic. Școala de Buni Buni s-a numit toată treaba, școală pe care am absolvit-o cu notă chiar mare, jur pe roșu!

Voi dedica ultima parte a materialului meu atelierului de gătit, căci acolo mi-am petrecut cam toată seara (Antonio Passarelli, ești minunat!), dar să vă spun care au fost celelalte 3 workshopuri:

Atelierul de citit povești cu

actrița copilăriilor noastre: Alexandrina Halic

(vocea ei și vocea de la Teleenciclopedia sunt sunetele cele mai dragi, care-mi amintesc de perioada când jucam șotron în curte și auzeam televizorul pe geam)

0024

Atelierul de magie cu

magicianul Marian Ralea (Eu pot, eu sunt Magician)

0014

Atelierul de reparat biciclete cu bunul prieten al lui Andi Moisescu: nea Bebe de la Baraka

0026

Șiiiiii

Atelierul de gătit cu Antonio Passarelli

0032

De Antonio știu de mulți ani de zile, de când mă uitam acasă, cu mama, la emisiunea lui Dan Bittman în casa noastră dintr-un sat din Moldova. Așa că, imediat cum am dat cu ochii de el, am tresărit, am scos telefonul și i-am dat un SMS mamei să-i spun lângă cine port eu șorț în seara cu pricina. N-am apucat bine să tastez mesajul, că Antonio a și strigat la mine:

Raisa, o bunică nu stă pe facebook așa de mult!

Am băgat rușinată telefonul în geantă și m-am apucat să pregătesc, cot la cot cu Antonio, prăjitura mălai, un fel de chec țărănesc, rețetă recuperată de la câteva bunicuțe.

        img_0950

În parelel cu prăjitura mălai, eu, Antonio și Ioana (colega de echipă) am pregătit și o prăjitură de mere – mere rase integral de mine pe o răzătoare mai ceva ca-n Toni Erdmann.

0050

Acum, s-o zic pe aia dreaptă, multe detalii despre prăjitură nu cred că are rost să dau (rețeta este pe marele internet), însă, în timp ce urmam cu sfințenie indicațiile lui Antonio, eram tot mai concentrată și interesată de povestea lui de viață. Așa am ajuns la vreo 3 ore de gătit și, mai ales, de vorbit – timp în care prăjiturile se coceau la foc mediu.

Antonio, născut în Sicilia, Italia, a ajuns în România în urmă cu mai bine de 20 de ani ca reprezentat al unei firme de fire de tricotat, care i-a permis să viziteze 20 de țări – Cuba, Thailanda, Kenia, Spania, Republica Dominicană etc. Deși trebuia să stea în România doar 3 luni, s-a îndrăgostit de Timișoara anilor ’90 și și-a prelungit venirea cu încă 3 luni, cu încă 3 luni, până în prezent.

0057

La un moment dat, a început să-și adune acasă toți prietenii italieni din oraș și să le gătească în fiecare sâmbătă:

Aveam o bucătărie micuță, cu un singur reșou, dar găteam cu așa de multă plăcere! După câteva astfel de seri, un prieten mi-a zis că e păcat de talentul meu, m-a sfătuit să-mi deschid un restaurant. L-am ascultat și am deschis primul restaurant în ’91, în Timișoara. Restaurantul avea 20 de locuri și se numea Fântâna dorințelor. M-am distrat enorm în perioada aia, iar după primele două luni deja puteam concluziona că era o afacere de succes. Totul mergea incredibil de bine, eram pe profit, așa că am început să iau chestia asta cu gătitul mai în serios. În ’96 m-am întors în Italia și m-am dus la foștii mei colegi, am făcut cursuri ca la carte și am ajuns unde voiam.

img_0185

Antonio a gătit pentru o groază de vedete, actori, politicieni, președinți de stat. Dar viața lui a început destul de rapid, să zic așa. Pentru că la 5 ani și jumătare era deja în clasa a III-a – mama lui, dirigintă de școală, dădea vara meditații acasă copiilor. Fiind o povestitoare extraordinară, Antonio o asculta pe mama lui povestind despre Odiseea, Ulise, Iliade, Achile. La 5 ani deja citea, vorbea franceza, scria, și îi cunoștea pe marii clasici italieni.

Când mama lui a vrut să-l înscrie la școală, au ajuns cu toții la concluzia că nu-l mai pot pune să facă bastonașe. Mai departe, în septembrie 1976, s-a transferat la Roma, pentru a începe cursurile de psihologie la universitatea “La Sapienza”.

Sunt prea idealist, prea romantic, am alte valori care nu mai coincid cu lumea aparențelor în care trăim. Până recent, am trăit viața cu piciorul pe accelarație. Am trăit totul. Acum mai scot piciorul de pe accelarație și văd mai bine ce e în jurul meu.  Încep să realizez niște lucruri.

Când te naști și afară plouă ai 2 variante mari: mergi cu glugă prin ploaie sau vrei ca ploaia să te ude până la oase. Eu am ales traseul al doilea. Am făcut tot ce am vrut să fac. Am încercat cam tot în viață.

Pe spatele rețetei de mălai, Antonio ne-a desenat o parte din teoriile ideilor ale lui Platon în care el crede. Am împăturit rețeta filosofică și am luat-o cu mine acasă.

img_0187

După atâta muncă, atâta vorbit, prăjiturile au fost scoase de la cuptor în ritmuri de muzici italienești. Colegii de breaslă au venit în bucătăria noastră, au gustat prăjiturile, iar discuțiile cu Antonio au continuat și după momentul festiv al degustării.

Unele lucruri vorbite cu Antonio au fost atât de puternice la nivel emoțional, încât am ales să le păstrez doar în notițe și în amintiri. Mă bucur enorm că am avut ocazia să gătesc cu un om atât de elaborat! Ce bine e când cineva nu te dezamăgește 🙂

img_0203

Să trăim cu piciorul pe accelarație, așadar!

Să îmbătrânim înțelept și cu planuri bine pregătite din timp 🙂

Cu drag,

Bunica Raisa, absolventă de Școala de Buni Buni.