Anul ăsta am încercat să trag chiulul cel mare la Gaudeamus, dar am avut două motive solide să semnez condica:

  •  Dacia (unul dintre brandurile pentru care lucrez) a fost partener, deci am vrut să văd activarea live, la standul dedicat
  • Lansarea setului de cărți poștale „Pe urmele sașilor” – fotografii din Țara Ovăzului – Haferland, realizate Barna Némethi.

img_0673

Pentru Haferland am o pasiune încă din vară, când am vizitat și am scris despre eveniment în mare, despre doamna Sofia și despre Marinel. Așa că, până să ajungem noi la ediția de anul viitor, editura Curtea Veche ne-a reamintit cât de bine e la festivalul istoriilor săsești, merindelor gătite în ceaun, picioarelor desculțe pe drum, horelor dansate în șură.

Lansarea setului de cartoline a fost organizată de Curtea Veche Publishing și Fundația Michael Schmidt, împreună cu cele două cărți ale Ruxandrei Hurezean: „Criț. Istoria, poveștile și viața unui sat de sași” și „Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei”. Nu am cumpărat cărțile încă, deci nu mă pronunț în necunoștință de cauză, însăăăăă am adus acasă cele 45 de minunății făcute de Barna, pe care nu îl cunosc personal, dar care mi se pare un artist foarte fain, îl tot urmăresc din umbră (în cazul în care l-ați ratat, Periodic  este show-ul online de jurnalism explicativ și satiră gândit recent de el).

pe-urmele-sasilor-curtea-veche

Cum anume continuă povestea sașilor începută cu mai bine de 800 de ani în urmă? 

ColecțiaPe urmele Saşilor” cuprinde o serie de 45 de cartoline şi face parte dintr-o amplă iniţiativă de a (re)descoperi această importantă cultură minoritară din România.

pe-urmele-sasilor

Seria de cartoline cuprinde imagini variate din Sighişoara, Criţ, Mălâncrav, Rupea, Meşendorf, Cloaşterf, Saschiz, Roadeş, Buneşti şi Viscri. Fotografiile surprind detalii precum amvonul bisericii, faţa de de case sau portrete ale sătenilor.

sate-sasesti

În Ardeal sunt peste 150 de Biserici Evanghelice Fortificate de o varietate bogată în influențe, roluri și execuție.

curtea-veche

religie-romania  transilvania-romania

Eu am luat cartolinele cu mine într-un sat săsesc, de unde le-am și trimis pe cinci dintre ele unor prieteni. Mai am 40 de bucăți, mi-am propus să le trimit pe toate doar din sate săsești – nu degeaba am eu o pasiune pentru istoria lor.

Să vă bucurați de vederi,

Să citiți vederi,

Să scrieți vederi.

Nimic nu se compară cu bucuria de a găsi un plic (fără facturi) în cutia poștală.

vederi-romania

Foto: Raisa Beicu.