Am terminat Vegetariana în urmă cu două săptămâni și am avut nevoie de câteva zile de repaus până să scriu despre ea. Nu că acum aș ști ce să scriu, dar țin neapărat s-o am în arhiva personală de cărți bune citite. Cum memoria nu este punctul meu forte, prefer să notez lucrurile importante din viața mea (de cititor).

EC0828E9-090E-4F56-B3F0-DDE33EE87A4E

Eram la Bookfest cu sora mea, la raionul Musai, al editurii Art, și mi-a sărit în evidență volumul roșu, de care auzisem peste tot. Mi se pare la fel de popular pe cât a fost/este Elena Ferrante (Prietena mea genială etc.). Bineînțeles, pe rute complet diferite, dar pe unde te-ntorci dai peste Vegetariana sau Prietena mea genială.

Așa că, am decis să cumpăr și eu Vegetariana. Vorba aia, nu mă simt bine când toți vorbesc despre un subiect, iar eu habar n-am cu ce se mănâncă. Probabil de la valul ăsta de popularitate, așteptările mele nu erau neapărat ridicate, deși faptul că The Vegetarian (Vegetariana), scris de Han Kang, a câștigat Premiul Man Booker International în 2016 a mai balansat situația.

876F9D2B-362C-4436-8B72-B24AF6148464

Demult n-am mai citit ceva atât de tulburător, ciudat și apăsător. Onest vă spun, am avut câteva momente de revoltă totală când o citeam: WTF is this?

Han Kang te lovește cu stări duse la paroxism, violențe și absurdități ireale, urlete, regrete, banalități omorâte cu nebunii. Cu toate astea, deși eram nervoasă de ceea ce citeam, am continuat, am continuat, am continuat și a doua zi mi-am pus alarma la 5 dimineața să termin cartea.

Nu am cum să povestesc ceva din romanul ăsta și nici nu mi-aș dori. Aș vrea, însă, să rămân, ușor masochist, cu golul în stomac pe care l-am avut pagină cu pagină. Sunt rare titlurile care, deși te intrigă și te supără, le recunoști valoarea și puterea. Vegetariana, practic, m-a tensionat până la încleștarea maxilarului, însă când am ajuns la final, am înțeles și empatizat cu fiecare nerv adunat. Adeseori, trăim ca niște nebuni nedescoperiți sau netratați, ne ferim de psihiatri sau psihologi, ne acoperim dramale într-o lume banală, care la un moment dat erupe, clachează, se transformă în vegetal.

0F75CE11-2364-4C0E-B1D1-6DF2B0AF1788

Cum ar fi dacă viața ta de om s-ar transforma într-o viață de plantă, iar oamenii din jur, cei care au dus la metamorfoza asta, te-ar judeca în continuare prin reguli absurde și ridicole aplicabile ființelor umane banale? Să fim cu toții la fel și să ne comportăm NORMAL, să respectăm norme și coduri! Iar dacă oricine se abate de la buna conduită va fi internat, judecat, apostrofat și părăsit. (să nu uităm că Han Kang este o scriitoare din Coreea de Sud!). Așa cum se întâmplă cu Yeong-hye, soția care nu deranjează și care nu îi provoacă soțului vreun complex de inferioritate. Până într-o zi când, în urma unui vis, aruncă toată carnea din casă și decide să nu mai pună gura pe nimic de origine animală.

De-aici încolo încep tragedia, nebunia, absurdul și lupta pentru libertate. Dacă Silviu Purcărete ar scrie o carte, cartea aia ar semăna mult (în mintea mea) cu Vegetariana.

A1FBB63D-0D44-488A-9396-9F99AD19095C

De îndată ce se oprea din râs, i se părea că viața era o ciudățenie. Indiferent prin ce ar fi trecut – chiar și prin cele mai cumplite experiențe – oamenii continuă să-și trăiască viața: mănâncă, beau, se duc la toaletă se spală și, câteodată, râd tare, cu poftă. Probabil și ei gândesc la fel ca și ea și, atunci când o fac, își amintesc vag de toate tristețile pe care au reușit să le dea uitării.

Foto: Raisa Beicu