Astăzi discutăm cu Tudor Dan, owner Bistro Matrioska, unul dintre cele mai noi locuri de pe la noi, pe care-l găsiți pe strada Visarion, nr. 20, București, deschis zilnic de la ora 12:00. Eu am ajuns la evenimentul lor de lansare, unde recunosc că am fost dată pe spate de numărul mare de păpuși Matrioska + pianul cu coadă din colț + concertul live. M-am întors la ei acasă și am vrut să-l cunosc pe cel din spatele conceptului. Așadar:

Bună, Tudor!

Hello, Raisa, și mă bucur că te-ai întors la noi!

De chemat am aflat cum te cheamă, dar de știut, nu știu nimic despre tine. So? Care este jobul tău la bază?

Inginer auto.

Wow. Și, unde ai lucrat?

Șase ani la Peugeot – de la logistică, facturări, până la marketing -, apoi m-am mutat în IT, unde am fost managerul echipei tehnice, apoi am combinat domeniile și am fost responsabil pe partea logistică pe mentenanță imprimante – logistică pe IT.

Pare destul de departe de ce faci acum.

Da, am un noroc chior.

De ce zici asta?

Păi, din punctul ăsta, intervine un om important în viața mea, de la care am învățat mult. Un austriac ce m-a angajat la firma lui de fonduri europene. Patru ani am aplicat la fonduri europene, am făcut dosarele. Am învățat enorm despre asta.

Și a continuat norocul?

Da, a continuat până în punctul în care am găsit un finanțator al acestui loc în care stăm noi acum și bem cafeaua.

Cine este finanțatorul business-ului tău?

Finanțatorul este vărul meu.

Vă băteați când erați mici?

Nu, că el e mai mare cu 10 ani. Cânta la vioară, iar eu îl admiram. Este foarte dedicat muzicii. Pe vremea lui Ceaușescu s-a mutat în Elveția, unde a lucrat mulți ani în muzică – a avut studio de înregistrat muzică clasică. N-o să insist pe poveste, dar acum el este broker.

Cu cât timp în urmă ați căutat locul?

Am început căutările din septembrie 2013. Am găsit inițial o casă pe Dionisie Lupu, numai că finanțatorul s-a decis că ar fi mai bine să cumpere un spațiu și să mi-l închirieze ulterior mie pentru a evita neplăcerile. Am dat reset, am luat-o de la zero, iar în noiembrie 2015 am găsit-o, din fericire.

În ce condiții era casa?

Condiții bune. Construită în anii ’30, casa a tot fost locuită, apoi aici s-a deschis Restaurantul Baba Dochia.

Renovările au durat mult?

Destul. Inițial ne-am apucat cu o firmă de renovare neserioasă care ne-a lăsat baltă. Asta a durat până în august 2016, când am găsit niște oameni serioși din zona Sibiului. S-au apucat de treabă în toamnă și au terminat în aprilie.

Asta cu renovările. Dar arhitectura? Design-ul?

A fost un proces elaborat pentru că am lucrat cu un pictor – Florin Ștefan. El a făcut design-ul, el a dat direcțiile. Nefiind architect, nu a existat un proiect propriu-zis, ci a fost mai boem, mai artist. Florin venea o data pe lună, dădea direcții, linia generală, iar eu urmăream acele zone indicate de el. Nu a fost deloc ușor de gestionat, dar rezultatul final: tot respectul pentru viziunea lui! Aici nu este restaurant, este o casă, este acasă.

Mobilierul de unde e?

Mesele sunt de la Secan – ei fac mobilă pentru HoReCa. Scaunele și cuierele sunt de la TON – firmă poloneză. Tot ce înseamnă mobilier gri – canapele, bibliotecă a fost făcute de Casa Codex.

Luminile și veiozele sunt aduse de la Ikea pentru că s-au potrivit la fix. Așa cum toate lucrurile în viața mea se potrivesc.

Spune-mi un pic despre camera colorată – îmi pare un pic ieșită din peisaj.

Fotoliile colorate sunt de la Secan. Am vrut să separăm zona de lounge de zona de flux. De asta arată altfel – este o zonă de muncă, întâlniri de afaceri, întâlniri mai discrete și am delimitat-o ca atare.

De unde sunt cărțile?

Este biblioteca alor mei.

Nu au suferit că le-ai luat cărțile din casă?

Nu, pentru că și locul ăsta e acasă. Nu pleacă nicăieri cărțile de aici. Și oricum ei locuiesc foarte aproape de Matrioska – pot veni oricând să ia o carte din bibliotecă.

Păpușile Matrioska de unde le-ai adunat?

Păpușile pe care le vezi au fost donate de un domn consultat pe HoReCa – austriac. Tot el ne-a consultat pe meniuri, rețetare, business, preparate și ne-a donat și setul de 10 matrioshka din 1980, luat din Rusia, complet handmade. Pe celelalte le-am cumpărat sau le-am avut în arhiva personală.

Câte sunt în total? Despărțite.

În jur de 70. And counting.

De cine sunt semnate fotografiile?

Fotografiile sunt aduse de Florin – o parte sunt făcute de el, o parte de studenții lui.

Pianul?

Pianul a fost adus cu fix o zi înainte de lansare. Nu credeam că îl vom avea la timp. Finanțatorul a vrut neapărat un pian cu coadă și așa ne-am trezit cu namila asta de 350 kg. Pianul a fost la Conservatorul din Hamburg inițial, îl cheamă Pianul Călător și a ajuns chiar la George Enescu, a cântat și Al Bano la el. A călătorit enorm și acum și-a găsit locul aici.

Ok, a venit aici, dar cum facem să-l băgăm?! Pe scări nu puteau pentru că făceau curbă jos. Ca urmare, am chemat niște alpiniști utilitari, au făcut un cadru metalic pe acoperiș, din luminător au pus trolii, am demontat toată balustrade, l-au tras, l-au montat pe o sanie și l-au împins până în colțul camerei.

Cât a durat totul?

Vreo 8 ore, 6 oameni. Dar s-a rezolvat, am găsit o soluție. În ziua lansării era și acordat.

Bucătarul cum l-ai găsit?

Ți-am mai zis despre norocul meu! Am avut multe încercări cu bucătarii, dar norocul a fost că am dat peste Andrei, un bucătar excelent!

Care este conceptul meniului?

Un meniu internațional, am încercat să păstram lucrurile accesibile. La multe meniuri te uiți și nu știi ce să comanzi, nu înțelegi nimic. Totul accesibil ca denumire, preparat în sine și preț. Până acum, feedback-ul a fost foarte bun pentru că, vorba aia, dacă ești acasă nu mănânci urechi de elefant.

Felul tău preferat?

Nu-mi dau singur like, dar chiar îmi plac toate.

Mic-dejun aveți?

Daa, avem.

Supe?

Daa, și sunt geniale! Cea cu bacon e vedeta.

Cine a făcut brandingul? Logo-ul mi se pare tare fain!

Oana, o studentă din Prime.

Care a fost cea mai grea perioadă?

Cea mai grea perioadă cred că a fost în momentul în care am renunțat la chirie și a trebuit să o iau de la capăt. Am tras mult până atunci, eram așa de aproape de start și a trebuit s-o iau de la zero.

Ai vrut vreodată să renunți?

Niciodată! Nu vreau să par ipocrit, dar eu nu renunț niciodată la un plan. Pragmatismul ne omoară.

Frica.

Da, frica ne omoară. Am avut și eu atacuri de panică. Frica a existat mereu, dar una e frica și alta este ce mi-am pus în cap: va fi. Hotărârea și frica pot trăi împreună mult și bine. Trebuie să te apuci de un proiect pur și simplu. Apucă-te, fii absorbită de el și-ți garantez că vei fi autentică. Frica e normală, dar nu lăsa să-ți anuleze hotărârea!