25909233-4BA5-4039-AA7D-1E9E93934257

Mulți se minunează când aud că am închiriat o casă singură undeva la țară, pe o perioadă destul de lungă. Nu ți-e frică noaptea? Nu te plictisești ziua? Ai probleme? Familia ta ce spune despre asta? Și conduci atâta drum singură?

Am primit atât de mult reacții și întrebări, încât la un moment dat aproape a început să mi se pară și mie ceva excentric. Aproape! Căci, în realitate, nu este nimic excentric și nici ceva eroic sau ieșit din comun să călătorești singur. Cred că fiecare ar trebui să-și facă fix concediul de care are nevoie într-un moment dat. Eu eram cumplit de obosită, extenuată, toropită de griji și călduri, așa că o pauză mai lungă în mediul rural mi-a adus echilibrul căutat – sau cel puțin m-am apropiat de el. După postarea pe Facebook, în care arătam casa mult căutată și visată, zeci de prieteni mi-au scris în comentarii sau în privat cu întrebări legate de loc: CUM ai găsit așa ceva?

ED2362F0-98E6-4AA5-BDAB-A4BB7B366C07

Adevărul este că, deși chiar mă pricep la găsirea celor mai faine locuri din prima, de data asta nu mi-a fost tocmai ușor. Căutam o casă simplă, nimic opulent, o casă imperfectă, cu bucătărie, curte și mult verde. Mai mult, voiam ca acest loc să fie al meu pentru trei săptămâni, ceea ce în plin sezon nu-i tocmai treabă ușoară. Am cercetat vreo 2-3 săptămâni opțiunile din piață, dar absolut nimic nu era pe gustul meu sau disponibil. Într-o sclipire de moment, mi-am amintit de Catrinel Chiriac, pe care o cunosc de pe vremea când mă îmbrăcam de la Adrian Oianu, designer din echipa căreia Catrinel a făcut parte 10 ani. Știam de pe Facebook și din diverse interviuri, că acum Catrinel locuiește alături de Paul, soțul ei, la Richiș. I-am scris un mesaj ei direct, i-am spus ce mă apasă, ce caut și am rugat-o să mă ajute. Norocul face că fix în perioada respectivă, Paul și Catrinel lucrau la casa mea. Catrinel mi-a spus că nu avea să fie totul gata 100% când vin eu, dar îmi garantează că este ce îmi doresc. Nu am văzut nicio poză a casei înainte, nimic, pentru că șantierul a durat cu trei ore înainte de a ajunge eu. Recunosc că mi-a fost un pic teamă că nu mi-ar plăcea casa, dar de fiecare dată mă gândeam: Hei, e Catrinel! Catrinel este una dintre cele mai rafinate, feminine și sofisticate fete din câte am cunoscut vreodată și mi-am închipuit că ea nu și-ar da ok-ul pe ceva ce nu ar fi minunat.

Așa că, mi-am împachetat casa, mi-am ales un teanc de cărți și am plecat la Richiș – oi vedea eu unde și cum e casa. Catrinel și Paul m-au așteptat la ei acasă (pe ulița paralelă de unde aveam să locuiesc eu), desculți în iarbă, cu o prăjitură delicioasă – gătită de mama lui Paul, care s-a mutat împreună cu soțul din Germania în Richiș. După ce m-am dezmorțit un pic, Catrinel m-a condus la casa mea de vară, care arăta cam așa (puteți vedea și alte fotografii la finalul articolului):

7778E88C-51EA-4FC2-A25D-391F46C4F7B3

F3B62188-8821-4AB9-BF7B-23B9C9BC1C1E

05964656-432A-4237-AE70-3F96DA4C8CAB

În prima mea zi, surpriza cea mare a fost că mi s-a stricat MacBook-ul – n-a mai vrut să pornească, efectiv, stadiu în care se află și în prezent. Deși nu mi-a făcut nicio problemă niciodată, fix în prima mea zi la țară a murit. L-am pus la încărcat, l-am mângâiat, am apăsat taste, am căutat și citit toate forumurile și site-urile lumii, nimic. După vreo trei ore de încercări, i-am scris Nonei, sora mea – căci la Richiș nu este semnal, deci nu o puteam suna – disperată. Plângeam de nervi și panică și Nona mi-a spus calm: Poate e un semn să te mai relaxezi și tu. Dă-l încolo, e doar un laptop, bucură-te de locul ăla!

M-am uitat jenată la cum tremuram de nervi pentru că mi se stricase laptopul. Așa am ajuns, deci: să plâng din cauza unui MacBook. Am închis laptopul și am făcut exact ce mi-a spus Nona: m-am bucurat de loc.

9B395DFA-D32D-4F6B-8C8F-E152CAD9DEC6

Au fost trei săptămâni așa cum aveam nevoie. Vecinii mei au fost foarte drăguți, calmi, am organizat cine, am călătorit, am avut și musafiri veniți din București sau Viscri, am citit sute de pagini și:

♦ M-am uitat ore în șir la stele noaptea fără să mi se pară cheesy, lame sau alte aspecte asemănătoare

♦ L-am avut vecin – gard în gard pe renumitul tâmplar al Richișului – Christian. Mulțumesc mult, Christian, pentru tot ce ai făcut pentru mine!

♦ Am urmărit melcii prin iarbă

♦ Am dat afară zilnic muștele din casă – cu o cârpă. Estimez o medie de 10 muște îndepăratate din cămin /zi

♦ Dacă în București, când începe să plouă, mă uit boem pe geam, aici fugeam să strâng lucrurile rămase prin curte

♦Am înlocuit mersul la piață pentru cumpărături cu mersul la vecini

♦ Am alungat oile din fața ușii

♦ Am gătit zilnic

♦ Am spălat rufe la mână

♦ Am avut papuci pentru stat în casă și papuci pentru afară

♦ Nu mi-am mai încărcat mintea cu toate prostiile

♦  Nu am vorbit niciodată la telefon – no signal

♦ Nu m-am uitat la ceas de zeci de ori pe zi

♦ Am ascultat radio la un radio (offline) vechi

♦ Am ales să nu scriu poveștile unor oameni fascinanți pe care i-am întâlnit pentru că asta ar fi dizolvat experiența mea de-atunci, de-acolo

♦ Am scris mult de mână

♦ Am stat într-o seară la barul satului

♦ M-am antrenat să fac rost de timp (liber), în loc să-mi umplu timpul până nu mai am timp de mine

♦ Am lăsat amintirile la locul lor

♦ Am verificat în fiecare dimineață dacă a mai apărut un mușuroi nou de cârtiță în curte

♦ Am mâncat într-o sâmbătă dimineață pâine caldă, abia scoasă din cuptor, pe care am uns unt și am presărat sare, Mulțumesc, L.!

♦ Am dat cu mătura în loc de aspirator

♦ Am descoperit gulia – aiaiaiaiaaaaaa

♦ Am strâns cojile de pepene și alte resturi de mâncare pentru porcii vecinului

♦ Am revenit într-un sat în care nu locuiesc decât 4-5 oameni și am discutat cu doi dintre ei. Pe la jumătatea întâlnirii, am închis reportofonul și am renunțat la orice idee de poză, scris. Nu le puteam lua liniștea asta în care trăiesc de atâția ani!

♦ Am învățat că orele în care nu faci nimic nu sunt ore pierdute, ci câștigate

Nu spun că nu e minunat să împarți fericirea cu cei dragi, însă sunt momente în viață când îți prinde bine să înveți cum e cu fericirea pe cont propriu.

Am venit la Richiș ca un soi de pastă omogenizată, întinsă în zeci de locuri, scursă prin trafic, job, griji, stres, proiecte, rămășițe de relații, telefoane, mailuri. Pasta asta a fost, după perioada Richiș, pusă într-o formă, m-am reașezat și mi-am regăsit conturul.

Eram într-o noapte de luni, pe la 22:30, venită de la Copșa Mare, unde luasem cina cu trei prieteni buni de-ai mei. Am rămas pe podețul de la poartă, m-am așezat cu fundul pe ciment și mă gândeam la o veste pe care o primisem cu câteva ore înainte în ziua respectivă. Tot calculam și analizam scenariile, strâmbam din nas și mă convingeam că are să fie bine. O femeie trecea pe stradă și m-a întrebat ce fac, apoi s-a așezat lângă mine, am vorbit vreo oră, m-a ascultat, a întrebat, m-a luat în brațe. Nu știu cum o cheamă, de unde venea, unde se ducea, dar la sat oamenii parcă au mai mult timp pentru oameni. Au mai mult timp să te întrebe ce faci, să te bârfească, să te înjure, să te sprijine, să te bucure sau să te enerveze, să te ajute să-ți pui pasta la loc, în forma ei. Așa că, la urmă, mai înveți cu fericirea asta pe cont propriu, ca apoi să fii în stare s-o împarți cu cei pe care îi iubești.

24EF3264-1D8E-42AB-919E-A1E234D125DA

19A328BB-BF63-4D45-A441-D360DBE51FC3

039ACB03-1539-412C-A2E3-BEFEC45E1B19

08F5A50D-07A8-44FB-8552-D506D34FB919

74A2435F-D13E-4B4A-BEEF-C9351DDBADE3

7B468219-F7DF-42E3-80E7-70F885FF667E

7A8C3C72-D8CF-492D-BEAD-FEDDC239A021

F3B62188-8821-4AB9-BF7B-23B9C9BC1C1E

374FE85B-B603-46AD-942B-26D2786E8671


F03F84C6-1A82-4E5C-A315-58CFAC4D667F

B78F2FEE-AEEE-4328-AD36-7C130BFD6453

EE713E44-B950-4CDC-BA2A-8F0283B62395

05964656-432A-4237-AE70-3F96DA4C8CAB

751A74BC-F837-4FD7-9218-38E9565FD09B

5CB3BB96-C712-4E3C-83E7-0E7F1D2DED88

4A77BB72-4FF2-44B4-B3EA-9A3F81797E40

C9F1EF4C-8D7B-4360-934B-4E7B01AA10BD 83FD0E00-88F7-4865-9DD9-FD40FDCD6E87

5C39DC50-4DB1-48FB-A4B9-CA26D2DBACA0

9A11E65B-50C4-4C13-9859-562C7444FAA9

C75E0034-38F5-4065-A126-45B422D0A85F

D286EECB-5CCA-44EA-8625-9F0F0DC36B04

932C574B-FB66-4C6C-A9FF-E252494A9426

E63F39F8-3CDA-4203-8691-6582799E7A81

FF7A01CC-E480-437E-930B-A08DBFF32A1A

1DE0B2BD-77B7-4549-9F57-E870D05BE9B6

973BBA6A-0D27-4C98-9E17-A9459C770A97

327815BE-6519-4427-8B15-2799EB4891D3

C3842672-2031-4D9C-8AFB-28F76D513C65

Foto: Raisa Beicu.