Mică introducere în subiect

A trecut fix o săptămână de când m-am întors de la Afterhills, festival ce are loc la Iași. Anul ăsta a fost ediția a doua, iar eu am fost invitată în locul cu pricina de BCR, sponsor al evenimentului.

Screen Shot 2018-06-10 at 19.43.51

După ce am primit invitația, m-am gândit că tare aș fi curioasă să văd cum e un festival mare în Moldova mea. Așa că, mi-am făcut făcut bagajul și am plecat spre Iași, cu un scurt popas în Bacău, să-mi vizitez și familia și să gust niște sarmale de-acasă.

EBD57B42-3C8B-4860-9E34-58FA4762C84D

Ce mi-a plăcut și ce nu la Afterhills 2018

Nu m-am dus cu așteptări foarte mari de la festival, ci eram fericită că aveam să îi ascult pe Hurts și Tom Odell, două dintre numele anunțate pe scena principală. Știți cum se spune: fix când te aștepți mai puțin, atunci te simți cel mai bine. Așa și la mine cu Afterhills. Am ajuns acolo fără să am vreo pretenție setată și totul o fost o surpriză totală. Mi-a plăcut mult ce-a fost acolo. Și anume, mi-a plăcut că:

  • n-am așteptat nicăieri la nicio coadă, nici măcar la intrări, nici măcar la mâncare, nicăieri
  • erau zone de relaxare cu hamace și pufi
  • aveam multe scene de unde puteam alege ce voiam să ascult
  • NU s-a întârziat programul ca la majoritatea concertelor din România
  • vizualurile erau fresh, clare, armonioase cromatic
  • programul era înmânat la intrare și totul era explicat foarte coerente
  • multe variante pentru mâncare și băutură: de la costițe până la bio, de la alcool până la fresh-uri, deserturi de tot neamul, zeci, zeci de opțiuni, cam toate faine
  • nu te agasau sponsorii cu activări enervante și nici nu săreau la 5 minute cu diverse oferte
  • era accent moldovenesc peste tot
  • foarte ok transportul cu autobuzele – nu am așteptat niciodată mai mult de 5-10 minute și am avut mereu loc din prima

_MG_3091-Edit copy

Nu mai spun de dimensiuni! Eu credeam că este așa, un festival micuț și simpatic în Iași, dar când am ajuns acolo am fost un pic șocată de cât de mare este totul. Nici nu cred că l-am parcurs la pas în întregime – cam așa de mare este. Dacă e să fiu întrebată, aș vota pentru o regrupare, totuși, căci era un pic cam răsfirat și efectiv mi-era greu s-ajung de la o scenă la alta. Un al doilea aspect mai puțin fericit la Afterhills a fost drumul. Totul se întâmplă undeva la marginea orașului și drumul destul de anevoios. Dacă la dus nu era așa o povară, la întors nu era tocmai o bucurie dacă optai pentru bus: traseul lung, beznă totală și gropi. Deci, dacă e să reproșez ceva, cred că asta aș reproșa. Dar nu am făcut o dramă din aventura nocturnă a mersului cu bus-ul. Cumva, făcea parte din pachetul asumat: eram după dealuri haha. În plus, așa de bine m-am simțit, încât acest impediment chiar a fost trecut cu vederea.

6FB1829D-4FAA-4A20-AB95-CB0DEC76E9AF

Top 3 Afterhills

În ceea ce privește muzica, top 3 concerte pentru mine, sans doute:

  1. Tom Odell

    48EE72C7-7870-4273-B0D9-7BB5B1CC371D

  2. HurtsB63499A5-83B1-4CE4-963E-2D103CE0C4A7

  3. Tricky6695E7AA-0219-4AF9-9FA3-6BB2FC406641

În stilul caracteristic, am vrut neapărat să îl cunosc pe Tom Odell. Îl ascult de mult timp, concertul lui a fost cel mai reușit din tot festivalul (pentru mine), așa că m-am furișat în backstage la un ditamai after party-ul, unde l-am cunoscut pe Tom, am râs în hohote cu echipa de tehnic și cei din staff, am văzut cum arată un artist stors de energii și reînviat apoi, mi-am repetat că-s un om tare norocos să am toate astea în viață!

34B1E41E-338F-467C-A2D9-12610CCEFD05

CA7C79B7-9F85-413B-B83F-47F9E7FD6A4B

8BA566C1-C0F5-45A2-8094-4DC1398CA58A

IMG_0941

2D007933-23AB-460C-9BD3-C46FD6091968

A fost o vacanță tare reușită pentru mine. Ziua citeam pe terasa hotelului (care era plină de verde și copaci), zăceam în halat, scriam, mă plimbam prin Iași (frumos oraș!), iar seara ascultam concerte în aer liber.

IMG_0945

A9D9951D-D155-43CD-9684-D1DC4BA9AD09

A28B6574-1F8B-438D-B0AE-5E94297495CA

D9EB597A-B2DF-4F5C-A069-C1C02EC655C7

43016F9F-D64E-4034-A560-12A7BB4B3908

Raisa și Mini

Dacă nu eram eu destul de fericită cu peisajul descris mai sus, unde mai pui că tot traseul Iași-Bacău-București și înapoi l-am făcut într-un MINI Cooper D Hatch nou-nouț, care arăta cam așa:

75F51B30-CC52-487B-8173-EEE0C9D3995E

Am suferit destul de tare când a trebuit să-l înapoiez, dar am promis că la un moment dat în această viață voi avea și eu în parcare un exemplar.

677C75DA-849E-4E04-A548-3A942E44504C

A fost o experiență minunată.

Mulțumesc, Afterhills și BCR! Să știți că la anu’ eu vin iar. Să mai am momente așa:

89C503E1-CB75-46F8-B19B-6163D074A716

foto: Ioan Bălășanu (a doua fotografie utilizată)

Raisa Beicu (restul fotografiilor)