Zilele trecute am văzut pe Netflix un documentar care nici nu știu dacă mi-a plăcut – unele lucruri nu trebuie neapărat să ne placă, ci mai ales să ne educe. Așa a fost cu “Restless Creature”, documentarul despre Wendy Whelan, numită cea mai bună balerină americană contemporană, prim-balerină la New York City Ballet.

Ajunsă la vârsta la care majoritatea balerinelor sunt deja retrase (46), documentarul surprinde destul de dur confruntarea cu vârsta. Cum accepți (sau nu accepți) că îmbătrânești și trebuie să te dai la o parte, din moment ce viața și fericirea ta depind de ceea ce faci?
“If I don’t dance, I’d rather die.”

Au fost 90 de minute intense, cu suferințe, depresii, recuperări, reveniri, repetiții, închideri, începuturi, plâns și aplauze. Cam cum e cu viața fiecărui om din univers.