Știți senzația aia după ce vezi un film sau un documentar extrem de bun și nu vrei să strici atmosfera creată? Să stai ore după ce-l vezi fără să faci nimic, fără să te uiți la un alt film, fără să asculți vreo melodie, fără să răspunzi la telefon sau să ieși din casă. Să stai pe canapea și să te asiguri c-ai asimilat totul, că senzația va rămâne chiar dacă revii în lumea reală.

Așa a fost cu McQueen, unul dintre cele mai bune documentare văzute în 2018. Cât a durat, am stat nemișcată, mi-am reamintit cât de puternică poate fi moda, câtă emoție există în ea, cât de multe referințe culturale adună. Cât de dezastruos și chinuitor devine uneori succesul. Cât de singur poți deveni într-un maldăr de prieteni sau cât de ușor dispare armonia dacă nu ții mintea în frâu. Cât de simplu dispare viața, cât de bine e, însă, când viața este la locul ei. Câte senzații spectaculoase poți avea în fața artei lui McQueen și în fața vieții lui!

Înainte de a vedea documentarul ăsta aș fi crezut că a-l numi geniu pe Alexander McQueen este exagerat. Acum m-arunc s-o spun cu toată convingerea. După ore de încercări disperate de a nu strica atmosfera atmosferei care încerca să explice atmofera din mintea lui.