Asta e singura poză pe care o am de ieri, de la Pădurea Spânzuraților, în regia lui Radu Afrim. Mi-a făcut-o Cătălin la jumătate de oră de la terminarea piesei. Timp de 3 ore jumătate, cât a durat, mai nimeni nu a scos telefonul din geantă (ce bine!), iar la final am simțit nevoia să stăm jumătate de oră pe canapelele din lounge să ne revenim.
Nu am putut scrie nimic ieri despre experiența matineului la TNB, însă azi, întâlnindu-mă cu sora mea, am început să îi povestesc extaziată la ce am asistat. Deși speram sau credeam că mă voi abține, am izbucnit în plâns doar reamintindu-mi ce am trăit.
Asta e arta în cea mai puternică și utilă definiție a ei. Spectacolul de ieri este simbolul a ceea ce face arta cu și din noi. Ieri, conștiința a fost un personaj în sine – jucat, ca de obicei, impecabil de Marius Manole. În Pădurea Spânzuraților au fost și sunt spânzurate vise, speranțe, normalități. Mi-am închipuit prin ce au trecut ei în război, mi-am reamintit de războaiele duse de noi acum. Am plâns, m-am enervat, m-am supărat, am râs, m-am bucurat, mi-am reanalizat propriile războaie și m-am gândit cum ar juca Marius Manole al conștiinței noastre.
Este incredibil, copleșitor, cel mai bun spectacol de teatru văzut în ultimii ani. De la scenografie, până la sonor, imagini, simbolistică, detalii, muzică, coregrafii, paralele, referințe, actori. Nici nu știam că poți trăi așa ceva, la acest nivel, într-o sală de teatru. Că poți fi supus la atâta intensitate stând într-un scaun.
Probabil e redundant să lauzi Pădurea Spânzuraților – au făcut-o deja câteva sute de oameni, însă cred că e bine să devină redundantă admirația pentru oameni ca Radu Afrim. Să ne bucurăm că îl avem și să îi mulțumim repetitiv pentru ceea ce face!

Scenariu: Radu Afrim

Univers sonor: Radu Afrim

Scenografie: Cosmin Florea

Coregrafie: Andrea Gavriliu

Video Mapping: Andrei Cozlac

Light design:Mircea Mitroi

Sound design: Călin Ţopa

Asistent regie: Victor Tunsu, Flavia Giurgiu, Mădălina Ciupitu

Asistent costume: Andreea Diana Nistor, Alexandra Budianu

Asistent decor: Gabi Albu

Regia tehnică: Costi Lupşa

More info aici