Am tot amânat să citesc cartea asta, așa cum evit mereu să citesc titlurile care au foarte mult marketing în spate. Mi-e teamă să nu fie o mediocritate scoasă în față de reclamă și bugete. În plus, în cazul lui Michelle Obama, credeam că apariția unui volum de memorii nu are în spate decât pregătirea candidaturii la președinție. Așadar, un volum – instrument politic. Mă tot uitam cu scepticism la vehemența ei când era întrebată de posibila viitoare candidatură la președinție. Chit că spunea și spune răspicat că nu asta îi este intenția, o acuzam în sinea mea că minte. În fine, cam asta m-a oprit să citesc cartea, însă la recomandarea Nonei, sora mea, m-am dus la librăria din cartier și mi-am cumpărat Povestea mea – editura Litera, în traducerea Corinei Hădăreanu. Numele cărții în engleză este mult mai expresiv, mai puternic și mai util pentru tot ce înseamnă cartea asta: BECOMING. Nu îmi explic traducerea titlului în română, dar îmi imaginez că au fost niște dezbateri și argumente în spate. Așa cum sunt convinsă că au existat și există numeroase dezbateri în ceea ce privește cartea în sine. Nu am citit site-urile de referință, să văd ce spun ele, dar pot mirosi niște puncte atacabile. În schimb,

ce am citit m-a emoționat. Am lăsat toate conspirațiile și dezbaterile la o parte, toate teoriile și motivele pentru care ar contura fosta Primă Doamnă a Americii povestea așa cum a făcut-o și doar am recunoscut că este o carte sinceră, sensibilă, cu situații pe care mă bucur că le-am aflat. Cum e să fii la Universitatea Princeton singura femeie de culoare dintr-o încăpere? Cum găsești armonia dintre carieră și ascensiunea rapidă în politică a soțului? Cum se acomodează o familie la Casa Albă? Ce simte o adolescentă care merge la prima întâlnire cu un convoi de la Serviciul Secret în spate? Cum trăiești în ultimele clipe în Casa Albă, mai ales știind că următorul chiriaș va fi Donald Trump? Cum e să îți supui copiii la un stres pe care nu l-au anticipat?

Cât am citit cartea, mi-am amintit de ceea ce mă întrebam mereu, pe durata celor două mandate în care Barack Obama a fost președintele Americii: care dintre cei soți o fi mai puternic? Dar mai charismatic? Dar mai inteligent? Dar mai amuzant? Niciodată nu m-am decis asupra răspunsului corect și asta e cea mai frumoasă competiție într-o iubire. Să nu te poți decide care e mai bun dintre cei doi, care pe care îl face mai bun, care îl ridică pe cel care pică, care plânge mai mult sau care râde primul. Barack și Michelle Obama sunt imaginea clară a unei iubiri reale. Și nu doar pentru că au devenit cine au devenit și nu doar pentru că sunt două minți sclipitoare cu Harvard-ul în spate, ci mai ales pentru că au avut o groază de rateuri de reparat și o grămadă de compromisuri de făcut. Acolo, înainte de toate, au reușit să se alinieze:

Ce se întâmplă când un invidualist iubitor de singurătate se însoară cu o femeie de familie, căreia nu îi place singurătatea niciun pic? Răspunsul, bănuiesc, este probabil cel mai bun și mai concludent răspuns la toate întrebările care apar într-o căsnicie, indiferent despre ce-ar fi vorba: găsești modalități să te adaptezi. Dacă vrei ca mariajul să dureze pentru totdeauna, atunci chiar nu ai de ales.

Sunt povești umane, fără exagerări sau dramatizări. Și ei, ca noi toți, au avut probleme mari, boli, părinți în suferințe și blocaje. Când simțeam că balanța înclină prea tare spre a lăuda mandatele Obama, interveneau și realități dureroase și raportările celor doi soți la insucces. Căci oricât succes ai ajunge să ai, insuccesul tot te lovește din când în când. M-a emoționat povestea ei de viață, m-a emoționat iubirea cu cel ce avea să devină al 44-lea președinte SUA, m-au emoționat inteligența atât de vie și relațiile extraordinare pe care Michelle Obama le-a construit cu echipa de la Casa Albă. Discursuri, baluri epuizante, înmormântări și petreceri într-o singură zi.

Cartea semnată de Michelle Obama este o carte care te face să înțelegi că gândurile NEGRE se găsesc și într-un loc numit Casa ALBĂ. Fricile, incertitudinile și insuficiențele se instalează chiar și acolo unde se adună întreaga putere. Ele apar atât la Masa Ovală, cât și la masa în familie, de Crăciun. Povestea devenirii lui Michelle Obama este atât despre viața lor ca familie prezidențială, de-a lungul celor opt ani petrecuți la Casa Albă, cât și despre viața lor intimă, din spatele campaniilor și mandatelor. Fricile, incertitudinile și insuficiențele vor fi acolo, indiferent de avere, poziție, indiferent dacă ai mașini blindate sau biciclete, indiferent dacă ești o femeie simplă sau Prima Doamnă a Americii. Important devine, însă, cum te porți cu toate sensibilitățile. (Și) Aici, Michelle Obama a răzbit și are un mandat reușit (în viață).

Citate preferate:

♦ Acum cred că aceasta este una dintre cele mai inutile întrebări pe care adulții le pot pune copiilor – Ce vrei să te faci când o să crești mare? De parcă creșterea ar fi un proces finit. De parcă, la un moment dat, devii ceva iar acela este sfârșitul.

♦ Ca orice cuplu la început, învățam să ne certăm. Nu ne certam des, iar când o făceam era pentru lucruri mărunte. Un șir de exasperări înăbușite care ieșeau de regulă la suprafață când unul dintre noi sau chiar amândoi eram prea obosiți sau stresați. Eu […] am tendința să țip când sunt furioasă. Barack, în schimb, are tendința de a rămâne rece și rațional. Am avut nevoie de timp – ani de zile – ca să înțelegem că așa suntem construiți fiecare, că fiecare este suma codurilor genetice și a tot ceea ce au pus în noi părinții noștri și părinții lor, mai înainte.

♦ A fi președinte nu schimbă cine ești, ci dezvăluie cine ești.

♦ Copiii nu își făceau prieteni după culoarea pielii, ci după cine era afară și avea chef de joacă.

♦ Știam ce era important pentru mine. Nu voiam să fiu un fel de ornament frumos îmbrăcat care apărea la dineuri și la tăieri de panglici. Eu voiam să fac lucruri care să aibă impact și care să fie de durată.

♦ Lecția pe care o aveam de învățat era simplă: viața este scurtă și nu trebuie risipită.