Internetul cel de toate zilele

Lucrez de câțiva ani cu diferiți copii din mediul rural pentru că, așa cum o spun mereu, acolo sunt nevoi reale și nevoile acelea îmi amintesc de propria copilărie. Spre deosebire de societatea actuală, însă, eu am trăit fără laptopuri, internet sau alte forme care mi-ar fi putut distrage atenția. În loc de Tik Tok, eu mă jucam pe uliță cu vecini, în loc de Instagram mă plimbam cu bicicleta prin pădurea satului, iar singurul foc de care știam era cel din sobă, nu și cel de pe Snapchat. Copiii de-acum, totuși, trăiesc cu social media, indiferent de locul și condițiile în care stau.

Nu de puține ori am întâlnit părinți care au rate pentru un iphone cumpărat copilului, iar apoi stresul cel mare devine lipsa internetului pentru telefonul scump. În unele dintre școli sunt probleme chiar mult mai grave decât lipsa tehnologiei – toaletele în fundul curții, biblioteca inexistentă, sobe care scot fum în sala de studiu, mobilier învechit, deteriorat. În acest peisaj, internetul pare un finisaj de lux, un soi de șemineu într-o casă fără acoperiș. Cam acesta e contextul actual și de multe ori mergând la copiii din diferite sate mă simt neputincioasă și nervoasă că fac prea puține pentru câte nevoi există. De asta am reacționat la invitația celor de la Orange, care au gândit campania Niciun giga nu se pierde, prin care au oferit internet școlilor din mediul rural.

Training despre digital cu profesori din mediul rural

Pentru că îmi doream să înțeleg și eu mai multe despre ce înseamnă digitalizarea în mediul rural – să pricep în ce măsură le schimbă viața copiilor, din moment ce problemele acolo par un pic mai complexe și pe alte laturi, am participat luna trecută la un training organizat de Orange, cu ajutorul Salvați Copiii.

La training au participat 60 de profesori din cele 20 de școli din mediul rural incluse în campania Orange PrePay Niciun giga nu se pierde. Alături de ei am realizat cât de greu le este să facă față valurilor de schimbări, numărului tot mai mare de platforme, filtre, rețele de socializare. Cum e să predai istorie sau matematică fără a plictisi. Cum e să îi înveți pe cei mici C++, dar să înțelegi și Snapchat-ul – pentru că acela este limbajul lor actual. Cum e să ai în față o generație care apelează complet diferit la memorie – acum memoria este într-o oarecare măsură externalizată. Dacă înainte, făceam totul indoor – calcule, sinapse, acum mintea se orientează spre găsirea cât mai rapidă în aplicații sau pe Google răspunsurilor corecte.

Privind din exterior, situația devine foarte greu de gestionat și, mergând mai departe, intervine și problema educației digitale. Pe lângă avalanșa de schimbări și discrepanța stilistică dintre profesori și elevi, mai apar și bullyingul, lipsa de educație pe internet, imposibilitatea de a controla cât, cum și pentru cât timp folosesc copiii internetul. La training am văzut pentru prima oară un grup de profesori care au lucrat la soluții, un grup de profesori care au fost de data asta elevi. Au scris, au notat, au făcut exerciții, au descărcat aplicații și-au pus filtre. Au înțeles cu toții că digitalul se mișcă mai repede decât ei, că elevii o iau înainte și împreună, la aceeași masă, au mai ars din etape pentru apropierea dintre generații.

Digitalizarea în satul Lespezi, Bacău

Cu experiența trainingului în spate, am plecat în unul dintre satele cu care lucrez: Lespezi, Bacău. Aici am fost mereu surprinsă de ritmul fenomenal în care doamna învățătoare Sorina Ghiurca reușește să se apropie de elevi. De-a lungul timpului, am lucrat împreună cu cei mici la o revistă, am participat la repetițiile la chitară, am văzut cum elevii se uită la filme (clasa are un proiector și un calculator vechi, cu unitate și monitor) și apoi comentează și dezbat pe marginea celor văzute. Pentru mine acela este un exemplu că lucrurile se pot întâmpla oriunde și oricum dacă există dorință.

Am ajuns la copiii mei fără să știu că fix cu două săptămâni în urmă, doamna învățătoare a propus tema cu pricina la ora de educație civică: Cum ne influențează viața internetul și cum influențăm noi utilizarea lui. Practic, am ajuns la fix pentru discuții. Am vrut să-mi dau seama cât, cum și de ce consumă ei digitalul, mai ales că ideea doamnei învățătoare a venit pentru că se confruntă cu perioade în care cei mici vin fără temele făcute pentru că și-au ocupat ziua precedentă pe internet.

În clasa de 19 copii, am reușit să identific:

♦ Top 3 aplicații folosite:

1. Youtube
2. Tik Tok
3. Instagram

♦ Top 3 motive pentru care stau pe internet:

• să nu facă teme
• inițial intră să caute informații despre locuri, oameni etc., dar sfârșesc pe aplicații de jocuri sau în social media
• să aibă ceva interzis (cei mici chiar au povestit numeroasele metode de-a nu fi prinși cu telefonul la purtător când sunt verificați de părinți).

♦ Top 3 efecte pozitive:

• își descoperă pasiuni
• cunosc oameni noi și își exersează engleza
• găsesc informații utile pentru teme și pentru viața de după teme

♦ Top 3 efecte negative:

• oboseală cronică (absolut toți s-au plâns de asta), amețeală
• mai puțin timp pentru întâlniri offline și pasiuni
• o relație mai proastă cu familia

♦ Pentru că efectele negative i-au speriat pe ei și pe părinți, am descoperit în clasă 6 copii care, deși au fost dependenți de internet, jocuri, social media, acum au redus drastic timpul online. Folosesc internetul strict ca o resursă:

Denis povestește că se juca zile la rând, ore fără oprire, când la un moment dat a realizat cât de afectată îi era vederea. Amețea, vedea în ceață, era obosit. Așa că, atunci când părinții au decis să îi ascundă telefonul, după o perioadă de răzvrătire, și-a căutat alte ocupații cu care să își umple timpul liber. Acum are propriul manuscris – un caiet disctando în care și-a închipuit o poveste la care scrie zilnic.

 

Sara a avut o dependența pentru jocul Robbery Bob.

Eram așa de obsedată, încât mama mă chema la masă, eu o imploram să mă mai lase un minut, un minut, dar treceau levele, levele.

Atât ea, cât și părinții au realizat că Robbery Bob a devenit un pericol, au dezinstalat jocul, iar acum intră pe internet doar când are nevoie.

Paula și Andra stăteau pe Youtube mai mult decât era cazul și aplicând aceeași metodă: părinți + conștientizare căpătată în urma deciziei, acum ele își ocupă timpul scriind poezii sau lucrând la diverse proiecte handmade – spre exemplu, Paula a făcut o hartă cu tradițiile și istoria comunității din sat.

Alex, cel mai pasionat de internet și tehnologie din clasă, nu a renunțat la utilizarea lui, însă este un exemplu pozitiv de cum se folosesc platformele în mod util. A jucat mult timp un joc cu o bicicletă BMX, așa că a dus online-ul în offline. Și-a descoperit pasiunea pentru biciclete – acum are un Mountain Bike cu care vine zilnic la școală și se plimbă în timpul liber, iar peste câteva zile va primi mult visatul BMX. Tot el a descoperit site-uri de How to create a game, are deja câteva începuturi și drafturi, citește statistici, descoperă programe, limbaje și știe deja că va absolvi facultatea de IT, deși este extrem de bun și la română.

♦ Un subiect pe care l-am atins a fost controlul părinților. Cum și cât permit să le fie interzis accesul la internet. Ce modalități li se par lor utile și ușor de dus?

• Cu toții au fost de acord că mai util decât să le fie luat telefonul ar fi să li se ofere alternative. Aici a intervenit una dintre fetițe dând exemplul ei. Stătea non-stop pe internet și părinții au dat-o la karate și engleză. Acum efectiv nu mai are energie și timp pentru social media: “Îmi place mult să merg la antrenamentele de karate de 3 ori pe săptămână, așa că timpul pe net mi se pare doar o pierdere, pentru că mă obosesc inutil. Mai degrabă păstrez energia să devin cea mai bună la karate.” 
• O altă cale li se pare utilizarea aplicațiilor care îți limitează internetul. Unii dintre părinți fac deja asta, iar celor mici li se pare un deal corect: “Știm că avem 1-2 ore pe zi pe internet, jucăm ce vrem, facem totul intens, apoi ni se închide telefonul și avem timp și de teme sau de joacă afară”. Alex completează: “Avem timp de ieșit cu bicicleta!”
• Activitatea mea din Google – copiii mi-au spus că părinții au această posibilitate de a verifica pe ce site-uri stau. Aici au povestit despre diversele lucruri nocive peste care au dat ei sau prietenii lor. Așa cum intuiam, în topul lucrurilor aberante/ciudate/înspăimântătoare/vulgare se află filmulețele de pe Tik Tok sau Youtube. Așadar, controlul părinților devine un ajutor necesar: “Să nu o luăm și noi razna.”
• Tot în această zonă, aplicațiile de localizare sunt un avantaj al tehnologiei pe care copiii îl acceptă și îl încurajează.
• Pentru mai multă tihnă în familie, există aplicații care verifică descărcarea aplicațiilor și jocurilor gratuite. Pentru că una dintre grijile cele mai mari ale părinților este că cei mici descarcă aplicații interzise și cu un cost financiar, pe lângă cel emoțional. Copiii încurajează aceste aplicații pentru că rezolvă îngrijorările simplu.

Concluzionând, mixul părinți-copii-școală pare soluția salvatoare. Însă de cele mai multe ori problemele se rezolvă începând de-acasă, unde am observat că interesul părinților rezolvă mult mai multe decât o pot face cele câteva ore petrecute la școală. Asta mi-a amintit și de postarea lui Vladimir Drăghia, în care fix asta spunea. Chiar dacă Zora, fetița lui, a reacționat negativ atunci când i-a fost luat telefonul și asta implică pierderea jumătății de oră de liniște, părinții știu că tot efortul este pentru liniștea și fericirea reală a copilului.

In the end

Prezentul înseamnă mult digital și multă tehnologie, chiar dacă în (multe) locuri defavorizate din România, digitalizarea pare doar un viitor incert și îndepărtat. Campanii ca cea gândită acum de Orange ajută să aducem viitorul în prezentul firesc. Copiii au nevoie de resurse egale, de șanse egale, de posibilități egale. Mai departe, însă, ca oricare altă resursă, și internetul necesită un control și un ghidaj. Am văzut cum cei mici își descoperă pasiuni, reușesc să coopereze cu regulile impuse de părinți sau la școală, atunci când ele sunt prezentate pe limba lor și li se oferă alternative. Așadar, internetul, ca multe alte lucruri bune în viață, trebuie moderat. Și dacă îi iubim pe cei mici, îi ajutăm pe toate căile să: 1. aibă internet ca resursă la școală 2. să îl folosească moderat

***

Ce a însemnat campania Orange PrePay Niciun giga nu se pierde.

Eu am făcut un pas, ei au făcut mai mulți pași. Împreună, uitați rezultatele campaniei Niciun giga nu se pierde, prin care clienții Orange au donat internet, iar în prezent, as we speak, 3.200 de elevi se bucură de internet în clase și de o mai bună înțelegere a avantajelor&dezavantajelor oferite de online.

Le mulțumesc celor de la Orange că m-au ajutat să ajut. 🙂

***

Vă las la final cu câteva dintre mesajele pe care le-au scris copiii din Lespezi atunci când i-am întrebat care este cel mai frumos vs cel mai puțin plăcut lucru pe care l-au experimentat pe internet.