De câteva zile număr orele în care sunt mai liniștită și pot să mai citesc câteva pagini – ore în care-mi permit să trăiesc cu mai puțin aer. Nu îmi amintesc să fi avut vreodată o carte așa, care să mă facă să opresc pasaje infinte și să le inserez în amintiri proprii. Să iau amintiri proprii și să le văd transformate-n poezii. Să nu pot înțelege cum atunci atunci când delicatețea și intimitatea se izbesc frontal de violență și durere, ies cele mai frumoase poezii din lume.

Ocean Vuong are doar 31 de ani, s-a născut în Vietnam și din 1990 trăiește în SUA – după ce-a trecut împreună cu familia printr-o tabără de refugiați din Filipine

El este autorul romanului de debut Pe pământ, suntem strălucitori o clipă publicat de Penguin Press (2019) și în curs de apariție în 24 de limbi. A mai scris o colecție de poezii foarte bine primită de critică, Night Sky with Exit Wounds, aflată pe lista celor mai bune 10 cărți recomandate de New York Times, câștigătoare a T.S. Eliot Prize, Whiting Award, Thom Gunn și a Premiului Forward pentru cea mai bună colecție de debut. Aseară mi-am comandat-o și eu, abia aștept s-ajungă.

Te-ntrebi câtă suferință poate încăpea într-un singur corp, într-o singură minte, apoi citești despre suferința lui Ocean Vuong și aproape te simți vinovat pentru cât invidiezi puterea lui de a armoniza durerile, de a înțelege și a-și imagina vieți alternative.

Pe pământ suntem strălucitori o clipă, de Ocean Vuong, este unul dintre cele mai bune și intime romane pe care le-am citit vreodată. Despre pierdere, identitate, frică, iubire. O scrisoare adresată unei mame care nu știe să citească. O relația dureroasă, care face ca durerea să se împrăștie în tot ce înseamnă viață – viață de care ne ținem cu dinții, viață de care ne îndepărtăm periodic, viață de care se desprind, rând pe rând, cei pe care-i iubim.

Pe pământ suntem strălucitori o clipă, de Ocean Vuong, în traducerea Mirunei Voiculescu, a apărut la editura independentă Storia Books și poate fi găsită în librării și online. Cumpărați-i, citiți-o, îmi veți mulțumi pentru recomandare! 🙂

 

Citate preferate:

 

♦ În astfel de clipe, când sunt lângă tine, invidiez cuvintele pentru că reușesc ceea ce noi nu vom reuși niciodată – felul în care se pot ele comunica pe de-a-ntregul stând pe loc, prin simpla lor existență. Închipuie-ți că m-aș putea întinde lângă tine și întregul meu corp, fiecare celulă, ar radia un sens clar, unic.

♦ Zile în care mă simt om, și alte zile în care mă simt mai degrabă un sunet. Ating lumea nu ca mine însumi, ci ca ecou al celui care am fost.

♦ Ce e o țară, dacă nu o sentință fără granițe, o viață?  

♦ Pentru că un glonț fără trup e ca un cântec fără urechi.

♦ Îți urăsc și-ți iubesc mâinile vătămate pentru ceea ce ele nu pot fi niciodată.

♦ Uneori, când ți se oferă tandrețe o simți ca pe însăși dovada faptului că ai fost distrus.

♦ Un fel de tăcere s-a ascuțit între noi.

♦ Amintirea e o a doua șansă.

♦ Asculți ca un animal care învață să vorbească.

♦ Se spune că fiecare fulg de zăpadă e unic – în schimb viscolul ne acoperă pe toți la fel.
♦ Într-o lume infinit variată ca a noastră, privirea este un act singular: a privi ceva înseamnă a-ți umple viața întreagă cu acel lucru, fie și numai pentru o clipă. 

♦ Se zice că nimic nu ține veșnic, dar de fapt e teama că va ține mai mult decât dragostea pentru acel lucru.

♦ Se zice că nimic nu ține veșnic, iar eu îți scriu cu vocea unei specii pe cale de dispariție.
♦ Adevărul e că nu trebuie să murim dacă nu avem chef.

♦ Și dacă arta nu s-ar măsura după cantitate, ci după ricoșeuri? Și dacă arta nu s-ar măsura?

♦ Nu uita: regulile, la fel ca străzile, nu te pot duce decât în locuri deja cunoscute.

♦ Îmi pare rău că te întreb mereu Ce mai faci? când de fapt vreau să spun Ești fericită?

♦ Încercăm să menținem viața – chiar și când știm că nu are nicio șansă să reziste dincolo de corpul care o conține.

♦ Rămâne nemișcată, ca atunci când cineva pune un film pe pauză.

♦ Ca regulă, fii mai mult. Ca regulă, mi-e dor de tine.