Azi ar fi trebuit să fiu în Sicilia, dar azi am terminat o carte despre Sicilia.

Am citit-o și pentru că ador să documentez atmosfera locului înainte de-a simți atmosfera locului. Să confirm, infirm, compar, ca o încercare continuă de-a experimenta literatura pe care o consum. Când am început să citesc cartea nu aveam idee că mi se va anula zborul spre Italia, însă la carte nu am renunțat, deși de câteva ori am fost destul de-aproape. Titlul a apărut de cîteva zile la editura Nemira – Leii Siciliei, de Stefania Auci, iar faima ei vine mai ales pentru că spune povestea renumitei familii Florio din Sicilia.

Despre fragilitatea bărbaților puternici și despre puterea femeilor fragile

Despre ce e cartea (via Nemira):

<< Din momentul în care ajunge la Palermo, în 1799, familia Florio nu se mai uită înapoi și decide să ajungă deasupra tuturor, cât mai bogată și cât mai puternică. Și reușește: în scurt timp, frații Paolo și Ignazio își transformă prăvălia de condimente în cea mai bună din oraș, apoi încep să cumpere case și terenuri de la nobilii din Palermo și își pornesc propria companie de navigație. Iar când Vincenzo, fiul lui Paolo, preia conducerea familiei, ascensiunea continuă grație unui vin de calitate inferioară care se transformă într-un nectar regesc. Totuși, pentru oamenii din Palermo, ei rămân niște „străini“, al căror sânge „pute de sudoare“.>>

Și de aici încep sacrificiile, luptele de principii și orgolii. Femei puternice care gravitează în existența orgoliilor masculine, așteptări, regrete și conflicte. Rând pe rând, însă, generațiile familiei Florio se sting – moare Paolo, apoi moare Ignazio, apoi moare soția lui Paolo și mama lui Vicenzo: Giuseppina. Și șirul continuă până când vrei să trântești cartea și să refuzi să citești ceva ce oricum știi: indiferent de puterea pe care familia ajunge să o aibă, vine acea clipă când te lupți să zâmbești pentru ultima oară.

Volumul Leii Siciliei e doar prima parte dintr-o trilogie a familiei FLori, așa că aștept sincer să văd cum își va duce continuitatea familia – căci în punctul în care am lăsat-o, “în Casa Florio trebuie să existe mereu un Vincenzo și un Ignazio.”

Pe alocuri și în general, Leii Siciliei nu m-a uimit cu nimic – chiar dacă e destul de ușor de citit și plăcută ca energie. Sunt, însă, obișnuită cu titluri care mă țin blocată, mă șochează, pun post it-uri pe fraze și expresii. Aici nu a fost cazul, căci totul a fost liniar și într-un punct îmi părea că viața familiei Florio (atât de cunoscută în Italia) a fost transformată într-o mică telenovelă literară, ceva mai închegat construită. Cum am obiceiul de a nu renunța la nicio carte, m-am ținut și de cele 600 de pagini și bine am făcut. Căci, în final, i-am iertat stângăciile și am rămas cu atmosfera.

Poate a fost o coincidență să citesc o carte despre Italia fix în clipele astea, însă coincidența mi-a amintit cât de puternic circulă un risc și cât de rapid se propagă un pericol. Așa cum, în cartea scrisă de Stefania Auci, se propagă dispariția. Dispariție care, în schimb, lasă urme, titluri, averi, moșteniri, iubiri puternice și continuități. Sunt pagini despre epidemia de holeră din Italia, din 1837. Sunt frici și situații care se repetă constant și vin, parcă, să ne amintească de vulnerabilitatea noastră. Să ne facă să ne gândim cât, cum și de ce facem ce facem. Și, probabil, astea sunt și gândurile noastre acum, când stăm acasă și singurul mod de a simți atmosfera Siciliei a rămas literatura. Dar vom reveni cu infirmări, confirmări și comparații. Căci toate se repetă: inclusiv fericirea neizolată.

Citate preferate:

♦ Fraza lovește exact în pauza efemeră dintre două valuri

♦ Dorința de a-și întemeia o familie alături de ea se născuse moartă.

♦ În viață, dacă ceilalți simt că ți-e teamă, poți spune că ai pierdut deja partida.