Tocmai am terminat Pachinko, de Min Jin Lee, în traducerea Cristinei Nan, la editura Nemira. Bestseller New York Times, USA Today, Wall Street Journal și Washington Post, Finalist National Book Award & Dayton Literary Peace Prize, romanul aduce povestea a patru generații de imigranți coreeni care se luptă cu o viață deloc simplă în Japonia secolului XX.

Este, de fapt, povestea imigranților coreeni, în general, care înfruntă umilințe și prejudecăți, este povestea discriminării legale și sociale a coreenilor din Japonia și a celor care au legături cu grupurile etnice coreene. Lucrurile sunt atât de acerbe, încât unii refuză să-și dezvăluie descendența coreeană, chiar dacă ea poate fi ușor aflată pe baza actelor de identitate. Este și cazul unora dintre personajele acestor cărți: ei reușesc să fugă, să își reclădească vieți în care refuză să fie căutați de familie – ca nu cumva noul anturaj japonez să le afle originea.

Linia care unește cele 4 generații este reprezentată de jocul de noroc – Pachinko – căci la oricâte școli ar merge, inevitabil, personajele ajung să se întoarcă la afacerea familiei, să moștenească business-ul, cu riscul de a fi numiți yakuza, criticați pentru o afacere murdară. Pachinko este expresia disperării de a scăpa de sărăcie. Așadar, a deține acel salon zgomotos, plin cu lumini, cu jocuri mecanice în care japonezii își pierd banii, devine o salvare pentru familia învațată să îndure sărăcia cruntă.

Cartea începe cu povestea Sunjiei, care își dezonorează familia săracă din Coreea din cauza unei sarcini neașteptate – Koh Hansu, tatăl copilului, devine un protector constant, nedorit însă de Sunja odată ce află că el are propria familie în Japonia. După multe suferințe, ea se mută apoi în Japonia alături de soțul ei, un preot care îi salvează onoarea căsătorindu-se cu ea însărcinată. Aici, Sunja încearcă să supraviețuiască, însă Mozasu, cel de-al doilea ei fiu, este cel care descoperă sursa de câștig prin banii obținuți din sălile de Pachinko. De-aici încolo, starea familiei începe să se reabiliteze, însă problemele nu dispar, ci se amplifică.

Pachinko este de fapt povestea mai multor generații de imigranți care se întinde în perioada 1910 – 1989. Pachinko este despre viața ca expat, Coreea anexată Japoniei, despre yakuza, imigrare, poker, economia internațională, despre mizu shobai sau supraviețuire.

Pachinko poate fi pe alocuri obositoare – fiecare capitol face un salt (mare) în viitor și la un moment dat este o mare aglomerare de nume și personaje, motiv pentru care mi-a luat ceva timp s-o citesc, însă a avut ceva care m-a ținut cu ea. Nu sunt referințe istorice – recunosc că mi-ar fi plăcut mai multe detalii despre relația dintre Coreea și Japonia, dar despre subiectul ăsta sunt infinite cărți și surse de informare. Pachinko este, însă, foarte puternică la nivel senzorial. Cumva, toate personajele dispar, unele mor, altele fug, altele pur și simplu se evaporă. Sunja este singura care rămâne, ca un semn de speranță, evoluție și tărie. Căci un om, indiferent de naționalitate, sex sau antecedente, poate câștiga forța de a învinge, forța de a duce mai mult decât generații întregi pot duce.

O recomand pentru puterea de a scoate relațiile din familie, pentru sacrificiile și greșelile repetitive de la o generație la alta. Pentru iubirile care rămân ascunse sau puse pe hold pentru tot restul vieții. Pentru puterea de a-ți descoperi/ păstra sau pierde identitatea, despre puterea propriilor rădăcini și iubirea pentru familie – care, uneori, te face să trăiești cât 4 generații la un loc.