După 30 de ani de pauză lirică, Mircea Cărtărescu a scos un volum de poezie. După ce am citit Solenoidul sau Orbitorul, recunosc că am fost surprinsă de simplitatea dureroasă a colecției de 100 de poeme. Este multă singurătate printre versuri, este și multă însingurare. Este durere, dar și meditație. Este, de fapt, o viață care se vede altfel de la celălalt capăt al ei.

totul se vede altfel acum

de la celălalt capăt al vieții

***

ce m-aș face fără tine

durerea mea

***

câte boabe de apă

sunt într-o ploaie?

***

e-atâta ușurare

să am cu cine asculta

ploaia

***

Singurătatea

drama vieții mele

am simțit-o când mă iubeau toți

și când nu m-a iubit nimeni

***

dragostea e

rară

selectivă

ai puțină

investește-o

cu grijă

***

singurătatea

mă jenează

ca o unghie ruptă

***

am trăit

tot ce se poate

trăi

voi muri de-acum

tot ce se poate muri

__________________________________________________________________________________________________________________________________________

“nu striga niciodată ajutor” |  Mircea Cărtărescu  | 2020 | editura Humanitas