Federico García Lorca (1898-1936) a fost cel mai important poet spaniol din secolul XX, executat în 1936 de extremiștii de dreapta sub conducerea generalului Franco. A fost ucis nu doar pentru direcțiile lui politice, dar și pentru că era gay declarat. Deși l-am găsit menționat în mai multe articole atât pentru cât de iubit și admirat a fost ca artist, cât și pentru moartea nedreaptă pe care a avut-o la doar 38 de ani, Poetul la New York (Poeta en Nueva York) este primul volum scris de el pe care îl citesc.
Tradus în română de Marin Mălaicu-Hondrari (ceea ce m-a și încurajat să îl comand), volumul este un jurnal de-a dreptul sfâșietor a celor 9 luni petrecute de Federico García Lorca la Columbia University. Sunt emoții pe alocuri zdrobitoare, sunt versuri senzoriale, singurătăți goale, singurătăți pline. Rasism, tulburări sociale, afecțiuni fizice și emoționale, sărăcie – un peisaj pe care îl regăseam în metropola americană de după căderea bursei.
Pe lângă traducerea impecabilă pe care o puteam anticipa, am rămas cu vreo 4 ilustrații pe retina – cartea este ilustrată de pictorul și ilustratorul spaniol Fernando Vicente. O treabă excepțională a făcut! Ilustrațiile sunt abrupte, dure și sensibile, exact ca poezia din volum.
Nu mă întrebați nimic. Am văzut cum lucrurile
Când își caută matca își întâlnesc propriul vid.
Există o durere a golurilor în aerul nelocuit
și în ochii mei ființe în haine – nedezbrăcate!
**
Bețivii se înfruptă din moarte.
**
Marea și-a amintit – dintr-odată! –
numele tuturor înecaților săi.
**
Lumea caută farmaciile
unde înțepenește tropicul amar.
**
E fără rost să cauți cotitura
unde noaptea își uită drumul
și să pândești o liniște lipsită de
haine rupte, scoarță și plânset,
pentru că și ospățul pipernicit al păianjenului
poate rupe echilibrul fiecărui cer.
**
Habar nu aveam că gândul are suburbii.
**
N-o să pot plânge
dacă nu voi găsi ce căutam;
dar am să mă duc în primul loc plin de umezează și clocotitor
pentru a înțelege că ceea ce caut va avea drept țel bucuria
când voi zbura la un loc cu iubirea și nisipurile.
**
… vorbea cu cochiliile goale ale documentelor.
**
Chinul meu sângera după-amiaza
când ochii tăi erau ziduri,
când mâinile tale erau două țări,
iar trupul meu freamăt de iarbă.
**
În tine, dragostea mea, în camera ta
câte brațe de mumie înflorită!
cât cer fără ieșire, dragostea mea, cât cer!
**
Dar tu cutreieri bezmetic prin ochii mei oftând.
**
Nu, nu-mi da golul tău,
căci vine-al meu în zbor la tine!
**
O să tot paștem fără odihnă iarba cimitirelor.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________
“Poetul la New York” | Federico Garcia Lorca | 2020 | editura Art
0 Comments