N-am mai postat de ceva vreme despre o carte. Asta pentru că mi-am petrecut ultimul timp cu un studiu tare dificil, care mi-a consumat cam toată energia. Poate cel mai dificil studiu din toată viața mea literară: Omul fără însușiri, de Robert Musil, în traducerea lui Mircea Ivănescu.

M-am apucat de cartea asta, deși auzisem numeroase povești cu oameni care o citiseră pe parcursul mai multor ani sau chiar renunțaseră la ea. Alții recomandau doze de max. 20 de pag/ zi și mă tot gândeam ce ar putea fi atât de năucitor.

Însă imediat ce am început-o, am înțeles de ce se crease toată această aură în jurul ei. Romanul austriacului Musil este copleșitor. Alături de Ulise al lui Joyce și În căutarea timpului pierdut al lui Proust, Omul fără însușiri este unul dintre cele trei mari romane care au schimbat fața literaturii secolului 20.

O carte de idei, fără conflicte sau biografii centrale, ci doar conflicte filosofice și psihologice. Acțiunea, plasată în Viena în perioada imediat anterioară izbucnirii Primului Război Mondial, îl are în prim plan pe Ulrich, un om care își examinează propria viață urmând sfatul lui Socrate conform căruia o viață neexaminată nu merită să fie trăită. O altă temă a romanului constă în genialitatea pierdută. Ulrich devine ”omul fără însușiri” pentru că perioada în care trăiește distruge criteriile genialității.

Romanul nu a fost niciodată terminat, autorul murind în timp ce scria la el. Asta îl face cu atât mai fascinant – căci, sincer, doar moartea autorului ar fi putut finaliza o carte care altfel nu s-ar termina niciodată. N-am citit niciodată ceva mai puternic, mai greu, mai tulburător. A trebuit să iau o pauză totală de la social medial, să dedic nopți și weekend-uri întregi acestui studiu. Mi-am luat notițe, am făcut schițe, am căutat referințe și multe sensuri de cuvinte în limba română. Sunt idei tare alambicat exprimate, intercalate cu umor și apăsări emoționale, istorice, politice. O carte care îți regândește cumva toate standardele literare și îți dă o satisfacție extrem de mare pentru putereaa de a rămâne alături de ea. O carte pentru care muncești, pentru care descifrezi sensuri. O carte de 1.000 de pagini din care nu am înțeles aproape nimic în primele 150. Am fost, apoi, invadată de profunzimi și filosofii. A trecut o lună de când am terminat-o și încă revin aproape zilnic la notițe, gânduri, sensuri. Sunt tare recunoscătoare că am reușit să o termin și că am permis să-mi fie zdruncinată mintea în așa sens.

Citate preferate

♦ S-ar putea spune că avem în fiecare clipă în mâinile noastre începutul.

♦ Omul a câștigat realitatea și a pierdut visul.

♦ Nu există nici o idee importantă pe care prostia să nu se priceapă să o folosească, căci ea se mișcă pretutindeni și poate îmbrăca toate straiele adevărului. În schimb adevărul n-are decât o singură mantie și un singur drum și este întotdeauna în dezavantaj.

♦ Lucrurile esențiale se petrec astăzi în sfera abstractului, iar cele fără importanță în viața reală.

♦ Ulrich avea senzația incontestabilă că erau sortiți să-și producă mari neplăceri unul altuia prin iubire.

♦ Nimic în viață nu se clădește fără a smulge pietrele de altundeva.

♦ Un om fără însușiri e alcătuit din însușiri fără om.

♦ Cercetează o substanță și constată că în cantități mari e otravă, în cantități mici, un stimulent.

♦ Dacă niște păsări diferite prin origine și grai, care nu ar ști ce le așteaptă, ar fi captive laolaltă în aceeași cușcă, în primul moment ar amuți la fel.

♦ Superioritatea unui om care s-a eliberat de dorința de a trăi este foarte mare.

♦ Utopiile se aseamănă cu posibilitățile; din faptul că o posibilitate nu este o realitate nu se deduce nimic altceva decât că circumstanțele în care se află împiedică transpunerea ei în realitate, căci altmiteri ea ar fi doar o imposibilitate; însă dacă este eliberată de constrângeri și i se permite să se dezvolte, se creează utopia.

♦ Filozofii sunt oameni ai violenței, care nu au la dispoziție armate, și atunci își supun lumea închizând-o într-un sistem. Probabil că acesta este motivul pentru care în vremurile de tiranie au existat mari naturi filozofice, pe când epocile de civilizație avansată și de democrație nu reușesc să dea la iveală o filozofie convingătoare.

♦ Fiecare om începe prin a încerca să înțeleagă viața în întregul ei. Dar cu cât gândește în termeni mai preciși, cu atât se îngustează terenul. Când a ajuns matur, ai în fața ta un om care cunoaște atât de bine un anumit milimetru pătrat cum poate nu există în întreaga lume nici două duzini de semeni; un om care înțelege ce prostii debitează despre domeniul său cei care nu dețin cunoștințe la fel de precise, un om care însă nu are voie să se clintească, pentru că dacă s-ar deplasa fie și cu un micromilimetru de la locul lui, ar începe și el să înșire baliverne.

♦ Există o deosebire importantă: omul cu simțul răspunderii se poate oricând răzgândi, iresponsabilul, niciodată!

♦ O tratează cu gânduri în loc de sentimente.

♦ Senzația de a avea pământ ferm sub picioare și o epiderma fermă în jurul meu, care li se pare atât de firească celor mai mulți dintre semeni, în ce mă privește nu e prea dezvoltată. Gândește-te doar la felul cum erai când erai copil; era o licărire blândă, fără formă. Apoi, ca fată tânără, cu toate nostalgiile și dorurile arzându-ți pe buze. În mine cel puțin se răzvrătește ceva împotriva gândului că așa-numita maturitate a omului ar trebui să fie încununarea unei asemenea evoluții.

♦ Viața adevărată te face simplu.

♦ Abstracție făcând de perdanți și de norocoși, toții oamnii trăiesc deopotrivă de prost, dar își trăiesc viața la cote diferite.

♦ Când un om este singur, el alunecă pe panta a mii de exagerări.

♦ Viața obișnuită este o stare intermediară alcătuită din toate crimele de care suntem capabili.

♦ Pretutindeni și întotdeauna e același lucru; oamenilor nu le mai trece nimic nou prin cap.

♦ În loc să realizezi tu însuți ceva, ai vrea să te continui pe tine însuți într-un copil!

♦ Tu îmi tulburi echilibru de poligam!

♦ O idee trebuie să o iubești ca pe o femeie. Să fii literalmente fericit când revii la ea. Să o ai mereu în tine! Să o cauți în tot ce e în afară de tine!

♦ Nici unul din oameni nu știe care din nenumăratele jumătăți care aleargă încoace și încolo e cea care-i lipsește lui. Apucă una din ele, care I se pare a fi aceea, și face cele mai zadarnice eforturi de a ajunge una cu ea, până când se dovedește că nu se poate. Dacă se mai naște și un copil, ambele jumătăți cred timp de câțiva ani de tinerețe că s-au unit cel puțin pentru copil; dar acela nu reprezintă decât a treia jumătate, care curând lasă să se întrezărească faptul că se străduiește să se îndepărteze cât mai mult cu putință de celelalte două și să-și caute o patra. Astfel umanitatea se “înjumătățește” din punct de vedere fiziologic mai departe, iar unitatea esențială rămâne ca luna la fereastra camerei de culcare.

♦ Viața noastră este foarte simplă. Ea se complică inextricabil numai atunci când te gândești la tine; însă în clipa când nu te gândești la tine, ci te întrebi cum l-ai putea ajuta pe un altul, devine foarte simplă.

♦ Ceea ce îl deosebește pe un om sănătos de un bolnav mintal este tocmai faptul că cel sănătos are toate bolile mintale și alienatul are numai una singură.