didion-1 Sunt cărți care îți plac, cărți pe care le recomanzi, cărți cărora le dai cinci stele pe Goodreads, cărți care te conving să suni pe cineva apropiat când le termini, cărți pe care le lași uitate pe noptieră cu zilele, cărți în care subliniezi fraze, cărți pe care le împrumuți sau cărți pe care nu vrei să le împrumuți și sunt cărți despre care efectiv nu ai puterea să scrii. În ultima categorie se află The Year of Magical Thinking, cartea pentru care Joan Didion (81) a primit National Book Award for Nonfiction și a fost finalistă la National Book Critics Circle Award și la Pulitzer Prize for Biography/Autobiography.

Despre minunăția asta de carte am aflat de la sora mea, Nona, care citește multe cărți bune – tot datorită ei am aflat de Jonathan Franzen –  mulțumesc, Nona! Ea o citise în urmă cu un an, dar eu am ajuns la ea abia acum, în concediul meu la mare, unde pentru câteva zile nu am făcut nimic altceva în afară de a citi pe o plajă.

didion the year of magical thinking

În decembrie 2003, singura fiică a lui Joan Didion și a soțulului ei, scriitorul și criticul literar John Gregory Dunne, a suferit un șoc septic provocat de o infecție. Medicii de la New York Beth Israel Nord au indus-o în comă ca metodă de precauție, la o distanță de doar cinci luni de la căsătoria ei, în speranța de-a o salva, deși șansele nu se arătau prea mari. În seara zilei de 30 decembrie, părinții ei s-au întors de la spital în apartamentul lor. În timp ce cei doi cinau, John Gregory Dunne s-a prăbușit în scaunul său cu o mână ridicată, și a murit atât de brusc, încât, pentru un moment, soția sa a crezut că e o glumă proastă.

“Life changes fast. Life changes in the instant. You sit down to dinner and life as you know it ends.”

didion the year of magical thinkingDin acest punct, cartea se transformă într-o dureroasă și emoționantă descriere a vieții lui Joan fără soțul ei, alături de care a avut o viață incredibil de frumoasă, o căsnicie de 40 de ani, rezumată astfel:

“We walked every morning. We did not always walk together because we liked different routes but we would keep other’s route in mind and intersect before we left the park. ”

Cum continuă zilele ei fără el? Ce îi trece prin cap? Cum duce jalea? Cum rezistă? Știu că pare un subiect greu de dus și chiar este, însă Didion scrie cartea atât de bine și de închegat, atât de sincer și atât de uman, atât de dureros, dar fără brutalități, încât dai pagină după pagină, respiri adânc, te mai ștergi la ochi și-ți vine să-l îmbrățișezi pe cel de lângă tine.

Cele mai apăsătoare paragrafe sunt cele legate de dispariția fizică, de primele semne că John nu mai este sau, de fapt, de obiectele care rămân în urma lui:

“They gave me the silver clip in which John kept his driver’s license and credit cards. They gave me the cash that had been in his pocket. They gave me his watch. They gave me his cell phone. They gave me a plastic bag in which they said I would find his clothes. I thanked them.”

Odată ajunsă acasă, Joan îi pune la încărcat telefonul lui John, abia recuperat de la spitalul unde fusese confirmat decesul. Face tot ce ar fi făcut John, dacă el ar mai fi trăit:

“I remember putting his cell phone in the charger om his desk. I remember putting his silver clip in the box in the bedroom in which we kept passports and birth certificates and proof of jury service. I remember combining the cash that had been in his pocket with the cash in my own bag, smoothing the bills, taking special care to interleaf twenties with twenties, tens with tens, fives and and ones with fives one ones. I remember thinking as I did this that  he would see that I was handling thinks.”

didion-si-john

Nu o să insist asupra relației lor, John a fost un om incredibil, un personaj pe care nu ai cum să nu-l adori numai din cele cele câteva pagini în care Joan își povestește iubirea dusă alături de el. Cumva, acum, în plină durere, Joan consideră că nu are dreptul să se considere ghinionistă, după o viață atât de norocoasă cu el. A avut mult și multe, așa cum oricine și-ar dori. De la John vine și una dintre cele mai frumoase modalități de a spune Te iubesc:

I love you more than one more day.

Nu știu să existe o carte în care sunt descrise cu mai multă durere lipsa, jalea, doliul, toate sentimentele care însumează în engleză cuvântul GRIEF. Întreaga carte mi-a amintit de Levels of Life, al lui Julian Barnes. Dealtfel, Barnes o menționează în carte pe Didion, varianta feminină a trăirilor lui din momentul în care soția sa, Pat, a dispărut. Din The Year of Magical Thinking am aflat că delfinii, când le moare perechea, refuză să mai mănânce, gâștele zboară, strigă și caută, caută, caută, caută, până când se dezorientează și se pierd. La fel și oamenii. Când jumătatea lor dispare, oamenii caută. Nu mai mănâncă, țipă, se pierd pe ei odată cu pierderea din viața lor. Nimic în corpul lor nu mai funcționează așa cum ar trebui. Nu mai visează, nu mai respiră, nu mai cred nimic din ce credeau înainte:

“Grief turns out to be a place none of us know until we reach it. We anticipate (we know) that someone close to us could die, but we do not look beyond the few days or weeks that immediately follow such an imagined death. We misconstrue the nature of even those few days or weeks. We might expect if the death is sudden to feel shock. We do not expect this shock to be obliterative, dislocating to both body and mind. We might expect that we will be prostrate, inconsolable, crazy with loss. We do not expect to be literally crazy, cool customers who believe their husband is about to return and need his shoes.”

didion the year of magical thinking

Pe parcursul cărții, starea fiicei sale, Quintana, nu se îmbunătățește decât temporar. După ce am terminat cartea, am citit pe internet că, înainte ca The Year of Magical Thinking să fie publicată, Quintana a încetat din viață. Joan nu a dorit, însă, să modifice nimic în manuscrisul cărții, a lăsat totul ca atare, urmând ca apoi să dedice un roman întreg dispariției fiicei sale – Blue Nights.

quintana

Termini The Year of Magical Thinking, o închizi, o lași să cadă în nisipul cald și nu știi ce ți s-a întâmplat. Te întrebi câte poate duce un om într-o singură viața, dar, mai ales, cum poate Joan Didion să scrie atât de bine, atât de frumos și atât de fluent despre cum viața asta coboară, se risipește, despre cum dispar singurii oameni care contează cu adevărat. Deși v-ați aștepta, poate, ca The Year of Magical Thinking să fie o carte depresivă, vă asigur că nu e vorba despre asta. Nu mă simt în stare să descriu sentimentele pe care le-am avut când am terminat cele 227 de pagini. Pot să spun doar că m-am ridicat de pe șezlong, m-am dus pe o stâncă la marginea plajei, m-am uitat vreo oră la mare și m-am gândit că:

“Life changes fast. Life changes in the instant. You sit down to dinner and life as you know it ends.”

joan-didion

Joan Didion nu a fost încă tradusă în română. Eu am cumpărat The Year of Magical Thinking de pe Okian, dar poate fi comandată oricând și la librăria engleză Anthony Frost, Amazon sau Book Depository.

Foto: Facebook Joan Didion, Raisa Beicu.