Când Bob Dylan a luat Nobelul, devenind primul muzician din istorie distins cu Premiul Nobel pentru Literatură, eu am făcut parte din categoria de oameni care nu au îndrăznit să aibă o părere. I-am ascultat muzica, dar nu i-am studiat muzica. În plus, nu citisem nimic din ce a scris, nu aveam volumele lui acasă. În loc să comentez în necunoștință de cauză, rușinată că am o lipsă în cultura mea generală, în lunile care au urmat de la marele anunț, de la tăcerea lui post anunț, până în prezent, mi-am făcut temele. Am un folder în calculatorul de acasă denumit Dylan Nobel, unde am tot salvat articole, poze, biografii, interviuri. Am profitat de vacanța de Crăciun și am citit tot ce am considerat necesar pentru a avea o părere – totuși, un Nobel trebuie citit.
În caz că ați ratat discursul lui de mulțumire pentru premiu (eu îl ratasem) – e acolo, în link. Este extrem de simplu, smart și uman. Bineînțeles, a scris un discurs pentru a compensa lipsa fizică pentru care a fost arătat cu degetul. Cu toții ne mai ascundem când primim un feedback, o reacție sau o poziționare (corectă sau greșită). Cu toții ne mai ascundem ca să fim și mai bine văzuți.
Există mulți sceptici asupra faptului că Dylan merita premiul. În polemica asta nu voi intra, deși mi-am conturat o părere. În fond, așa funcționăm: nu suntem de acord cu lucruri, oameni, premii – important e că nu suntem de-acord pe rând, nu în acelați timp.
Merită poezia (lui Dylan) Nobelul?
Not once have I ever had the time to ask myself, “Are my songs literature?” So, I do thank the Swedish Academy, both for taking the time to consider that very question, and, ultimately, for providing such a wonderful answer. My best wishes to you all, Bob Dylan.
***
Printre link-uri, referințe, poezii în original, îmi notasem și cartea de mai jos, 100 de poeme scrise de Bob Dylan și traduse de Mircea Cărtărescu, volum apărut la editura Humanitas. Când am mers la un eveniment Humanitas Cișmigiu, pe una dintre mesele din fața librăriei era Suflarea în vânt, așa că am cumpărat-o și am citit-o. Transcriu câteva dintre versurile mele preferate – pentru mine, pentru cei care n-au apucat să aprofundeze subiectul.
Nu sunt eu ăsta, dragă
***
Pleacă de la geamul meu
Du-te unde crezi, du-te-n voie
Nu sunt eu cel de care-ai nevoie
Zici că-ți dorești pe cineva
Mereu gata de a răzbate
Care să te ocrotească mereu
Chiar dacă ai sau n-ai dreptate
Și care toate nodurile le dezleagă
Dar nu sunt eu ăsta, dragă
Nu, nu, nu, nu sunt eu ăsta
Nu sunt eu cel pe care-l cauți, dragă
***
Dă-te jos din nouri,
Hai, coboară pe pământ
Nu sunt eu cel potrivit, dragă
Am să te părăsesc curând
Zici că-ți dorești pe cineva
Care-ți promite că va fi bine
Care-și închide ochii și inima
Ca să trăiesc doar pentru tine
Și care-o să stea cu tine viața-ntreagă
Dar nu sunt eu ăsta, dragă
Nu, nu, nu, nu sunt eu ăsta
Nu sunt eu cel pe care-l cauți, dragă
***
Topește-te la loc în noapte
În mine totul e de scrum
Nu mai e nimic între noi, dragă
Și nici nu sunt singur, oricum
Zici că îți cauți pe cineva
Ca să te ridice de câte ori cazi
Și să-ți aducă mereu flori
Și să facă orice îi comanzi
Un iubit pentru o viață-ntreagă
Dar nu sunt eu ăsta, dragă
Nu, nu, nu, nu sunt eu ăsta
Nu sunt eu cel pe care-l cauți, dragă
Sunt un tip obişnuit şi normal
Ca mine, ca tine, nimic special
Pot să fiu fratele sau băiatul oricui
Nu difer prin nimic de chipul nimănui
N-are rost să vorbeşti cu mine
E ca şi când ai vorbi cu tine [Iubire imensă]
***
Groparul plânge vinovat
Și flașnetaru-a suspinat
Și saxofoane triste-mi spun c-ar trebui să te reneg
Și clopote, și cornuri sparte
Îmi urlă cu dispreț de moarte
Dar nu-i așa, nu-i scris în carte
Că m-am născut ca să te pierd [Te vreau]
***
Chiar dacă știm cu toții legile firești
De oameni trebuie mereu să te ferești [E bine, mamă]
Suflare în vânt
Câte drumuri ajunge un om să străbată
Înainte să-l poţi numi om?
Pe câte mări un porumbel va zbura
Până pe nisip cade-n somn?
De câte ori bombe grele-au să cadă
Până la total abandon?
Răspunsul, prietene, e suflare în vânt
Răspunsu-i suflare în vânt
***
Câţi ani pe pământ poate-un pisc să existe
Până ce spălat e de mare?
Şi câţi ani poate un popor să reziste
Până la visata eliberare?
De câte ori te prefaci că eşti orb
Ca să nu vezi lumina cea mare?
Răspunsul, prietene, e suflare în vânt
Răspunsu-i suflare în vânt
***
De câte ori trebuie să priveşti drept în sus
Înainte să vezi ceru-adânc?
Şi câte urechi ar trebui să ai
Ca să-i auzi pe cei care plâng?
Şi câte morţi ar trebui să înduri
Ca să vezi câţi au murit pe pământ?
Răspunsul, prietene, e suflare în vânt
Răspunsu-i suflare în vânt
Foto: Raisa Beicu.
0 Comments