De aproape un an mă tot macin să îmi găsesc casa mult visată. Dat fiind că am fost nevoită să vând apartamentul în care am locuit ani la rând, m-am trezit cu această misiune aproape imposibilă. Vechea acasă a fost un loc cald, pe care l-am decorat de-a lungul anilor ca în povești.

Culori vii, ilustrații desenate de prietenii mei, fotografii cu familia, sute de cărți și un colț doar cu bijuterii. Totul se întâmpla în centrul Bucureștiului, undeva între Unirii și Tineretului. În plus, aveam și o mică grădină!

Însă, pe lângă plusurile instagramabile, erau și minusuri. În urmă cu vreo 3 ani, s-a construit o clădire care mi-a luat o mare parte din lumină, iar imobilul era destul de vechi. Acolo locuiam, pe vremuri, cu sora mea care tocmai s-a măritat. Toate schimbările adunate la un loc ne-au condus la concluzia că trebuie să vindem apartamentul și asta a fost, fără doar și poate, o mișcare inteligentă.

A urmat, însă, un lung val de obositoare căutări infinite. Știam că îmi doream imobil nou, o terasă, spațiu suficient pentru sutele de cărți, o bucătărie închisă și nu eram dispusă să mă mut într-un cartier la capătul Bucureștiului. După luni de căutări, am concluzionat că aceste condiții sunt extrem de greu de bifat. M-am întâlnit cu o groază de agenți imobiliari, am văzut apartamente după apartamente, dar aproape niciunul* nu mi-a îndeplinit toate condițiile. Fie erau prea mici, fie prea scumpe pentru ce ofereau, fie finisajele proaste, fie zona îndepărtată, fie nu aveau spații verzi, fie balconul liliputan. Nu mi-aș dori să generalizez, poate că a fost experiența mea așa, însă m-au obosit nespus și agenții imobiliari. Destul de intruzivi, odată ce refuzai o ofertă, reveneau de n ori și insistau până când ajungeam să nu mai suport.

*Am spus aproape niciunul pentru că în tot acest carusel am dat și peste apartamentul la care visam. Obișnuită cu ritualul vizionărilor inutile, am ajuns într-o după-amiază într-un nou complex rezidențial. Deși nu mai aveam răbdare și energie, știam că trebuie să îmi găsesc o nouă casă, așa că m-am dus și la Soho Unirii. M-a mânat în luptă mai ales faptul că era poziționat fix pe lângă fostul meu apartament. Mai exact, aici:

Cunosc cartierul ăsta perfect. Am locuit aici ani de zile și visam să rămân în zonă pentru:

  • Două parcuri: Tineretului și Carol
  • Piața Norilor – ce nume mai frumos de piață știți voi să existe în orașul ăsta?
  • Centrul la doi pași
  • Metroul foarte aproape
  • Florării, croitorii, buticuri, sushi

Deși sceptică la început, la finalul întâlnirii eram destul de convinsă că mi-aș dori să locuiesc la Soho. Eduard, consilierul imobiliar care m-a luat în primire, este de departe cel mai profi, elegant și fain om cu care am lucrat. Și spun asta după luni întregi de interacțiuni.

El mi-a oferit absolut toate informațiile necesare, am căutat împreună varianta ideală pentru mine – atât ca dotări, cât și din punct de vedere financiar.

Am găsit un apartament cu bucătărie închisă, finisaje realmente remarcabile (am comparat cu toate ofertele anterioare și chiar nimic nu se compara cu ce am primit la ei), zona ideală, spații verzi, un dezvoltator mare și un constructor care are în portofoliu proiecte ca Tineretului Residence, Ferdinand Residence sau America House. Chiar dacă e în buricul orașului, Soho se află pe o stradă liniștită, iar blocurile sunt doar cu cinci etaje și nu îți dau senzația de corporație (senzație pe care am tot întâlnit-o în alte complexe).

Am fost, pentru prima oară, complet sigură că dacă aș face o investiție, aș face-o cu toată inima și fără dubii. Am stat câteva săptămâni în verificări, am văzut diferite stadii din șantier, m-am plimbat prin cartier, am urmărit cum cade lumina dimineața, la prânz, seara, mi-am proiectat camerele și viitoarele amintiri și totul a dus la concluzia că acolo aș vrea să mă mut.

Nu e deloc ușor să găsești the dream home. Locul pe care, apoi, îl transformi în casa ta. Locul în care îți inviți prietenii la masă, locul în care lași tocurile la intrare, locul în care faci bradul de Crăciun, locul în care abia aștepți să ajungi după o zi de muncă. Locul ăla numit acasă. Soho a fost primul și singurul complex rezidențial unde am simțit că pot avea așa ceva.

După câteva săptămâni de când confirmasem alegerea apartamentului configurat, viața mea complicată mi-a spus că va trebui să fac o mică pauză și să îmi redirecționez investiția către altceva. I-am scris un email lui Eduard, iar el a răspuns în cel mai cald și uman mod cu putință. Nu a fost, ca în cazurile precedente, nimic stresant. Mi-a spus că regretă, căci știe cât îmi doream, însă nu m-a sunat cu oferte noi și insistențe. A înțeles problema, a empatizat și mi-a transmis energii bune.

Am fost sincer tristă să renunț la Soho, locul unde chiar abia așteptam să mă mut. Dar reacția lor când m-am retras din proces nu a făcut decât să-mi confirme c-aș fi ales bine. Scriu acum, aici, despre experiența asta plăcută pentru că știu mulți oameni care își caută un loc unde să se mute. Mie nu mi-a fost dat acum să mă duc acolo, dar poate voi aveți opțiunea asta și vă veți putea bucura de descoperire. Între timp, m-am mutat cu chirie pentru o perioadă. Îmi spun, însă, că după ce mă voi reabilita cu toate, poate se vor alinia planetele și voi ajunge din nou în Soho. Cine știe. Eu (încă) sper! 🙂