Am comandat romanul lui Herman Koch imediat ce am aflat că vine la FILIT în toamnă. Cunoscut și datorită ecranizărilor, volumul Cina a fost vândul în peste un milion de exemplare și l-a făcut pe autor și mai cunoscut decât oricum era în spațiul neerlandez și nu numai. Pe lângă talentul literar, Koch mai este și actor, jurnalist și realizator de televiziune, iar Cina a devenit highlight-ul carierei sale.

Am citit cele 300 de pagini, traduse la editura Polirom de Gheorghe Nicolaescu, într-o singură zi, cu inima la gât. Suspansul nu te lasă să faci pauze, dar nici de respirat nu prea ai loc. Pe scurt, doi frați (Serge și Paul Lohman) și soțiile lor (Claire și Babette) iau o cină sofisticată la un restaurant de lux din Amsterdam. Încă de la început, se simte tensiunea dintre cei doi frați, Paul nefiind încântat că fratele lui este unul dintre cei mai cunoscuți politicieni din țară – viitor prim-ministru, dacă alegerile vor confirma sondajele. În spatele discuțiilor despre filme, vacanțe și alte subiecte banale, zac zeci de drame. Deși tot romanul are loc la masă, pe parcursul unei cine (capitolele sunt împărțite pe felurile de mâncare servite), autorul reușește să ducă povestea la situațiile-cheie care au determinat nefericirile și frustrările actuale. Căci fericirea de suprafață a celor două familii ascunde, de fapt, o nefericire imensă, cauzată mai ales de crima comisă (intenționat sau nu) de copiii celor patru. Până ajung, însă, la subiectul pentru care s-au adunat, mare parte din timp și spațiu este ocupat de ospătarul care descrie fiecare fel de mâncare în parte, cu detalii complet plictisitoare. Oamenii în jur se uită la cunoscutul politician, un fan îi cere să facă o fotografie cu el, soțiile schimbă complezențe, viața decurge de parcă nimic special nu ar exista. Când, în cele din urmă, conversația explodează, cei doi frați vor să găsească soluții, însă eșuează lamentabil și se adâncesc în probleme, certuri, reproșuri și rupturi nerezolvate încă din copilărie. Cu numeroase introspecții și corelații neduse până la capăt, Koch face din Cina o hartă psihologică a familiei.

Mai presus de orice, el reușește să transmită disperarea părinților în fața eșecului – iubirea, de multe ori, nu este suficientă, iar copiii moștenesc defectele, deprinderile, bolile și neajunsurile părinților. Pe măsură ce citim și aflăm detaliile șocante din viața lor intimă, Cina se transformă dintr-o scenă luxuriantă într-un câmp al distrugerii. Când devotamentul față de cei dragi este împins la limită și când devine acea limită de netrecut? Ce înseamnă iubirea și ce suntem dispuși să facem pentru ea? Cât greșim când nu ne reparăm propria viață și ajungem apoi să transmităm greșelile copiilor noștri? Când ajunge iubirea să conducă la crime, neasumări și disperări? Unde ar fi bine să se sfârșească șirul concesiilor?

Viața se tot îngreunează de la un fel de mâncare la altul, desertul devenind de-a dreptul insuportabil – Babette chiar returnează desertul la bucătărie.

Herman Koch ne face să ne gândim la viața noastră ca la un meniu din care uneori ajungem să comandăm feluri de mâncare total nepotrivite gustului nostru sau puterii noastre financiare. Dar în loc să rămânem credincioși propriei vieți, ne aruncăm la mâncăruri neadecvate care ne transformă cina într-un dezastru ireparabil:

“Așa vedeam uneori viața, ca pe o farfurie cu mâncare caldă ce stă să se răcească. Știam că trebuie să mănânc, pentru că altfel aș fi murit, însă n-aveam nici o poftă.”

“Dacă ar trebui să dau o definiție a fericirii, atunci ar fi următoarea: fericirea își este suficientă sieși, n-are nevoie de martori.”